Republicanul Kevin McCarthy a fost ales președinte al Camerei Reprezentanților SUA

0
Publicat:

Republicanul Kevin McCarthy a fost ales în final preşedintele al Camerei Reprezentanţilor Statelor Unite sâmbătă dimineaţă devreme, după ce a făcut concesii extinse unui grup de trumpişti care au ridicat semne de întrebare asupra capacităţii partidului de a guverna, relatează Reuters şi France Presse.

McCarthy a fost ales președinte al Camerei Reprezentanților SUA. Foto: Arhivă

  În urma negocierilor, grupul de trumpişti care paraliza nominalizarea californianului în vârstă de 57 de ani a cedat în cele din urmă. Astfel s-a pus capăt unei dezordini în Congresul american, inedită în peste 160 de ani şi care prefigurează dezbateri foarte aprinse acolo pentru următorii doi ani, scrie Agerpres.

 McCarthy a suferit o ultimă umilinţă când reprezentantul Matt Gaetz şi-a reţinut votul în al 14-lea tur odată cu apropierea miezului nopţii, provocând o răfuială din care colegul republican Mike Rogers a trebuit să fie îndepărtat fizic. 

Victoria lui McCarthy în cel de-al 15-lea tur a pus capăt celei mai profunde disfuncţii a Congresului din ultimii 160 de ani. Dar ea a ilustrat şi dificultăţile cu care el se va confrunta în conducerea unei majorităţi strânse şi profund polarizate.

 El a câştigat în cele din urmă la o marjă de 216-211. El a putut să fie ales numai cu voturile a mai puţin de jumătate din membrii Camerei pentru că cinci din propriul partid şi-au reţinut voturile - pentru a nu-l susţine pe McCarthy ca lider, dar nici nu au votat pentru un alt candidat. 

McCarthy a fost de acord cu o cerere a grupului de linie dură ca orice parlamentar să poată solicita în orice moment îndepărtarea sa. Acest lucru îi va tăia brusc puterea pe care o va deţine atunci când va încerca să adopte legislaţia pe probleme critice, inclusiv finanţarea guvernului, abordarea plafonului datoriei naţiunii care se profilează şi alte crize ce pot apărea. 

Lucrurile sunt transformaţionale", a declarat reprezentantul republican Ralph Norman, care a votat pentru a-l susţine pe McCarthy după ce i s-a opus o mare parte a săptămânii.

 Performanţa mai slabă decât se aştepta a republicanilor în alegerile intermediare din noiembrie i-au lăsat cu o majoritate restrânsă de 222-212, dând o putere uriaşă grupului de dreapta de linie dură ce s-a opus conducerii lui McCarthy.

Concesiile, inclusiv reduceri drastice ale cheltuielilor şi alte limitări asupra conducerii lui McCarthy, ar putea indica noi turbulenţe în lunile următoare, mai ales când Congresul va trebui să semneze o nouă creştere a plafonului datoriei Statelor Unite de 31,4 trilioane de dolari. 

Ales în cele din urmă, Kevin McCarthy o înlocuieşte pe democrata Nancy Pelosi ca „speaker". Şi el iese slăbit din aceste alegeri care au un mandat foarte dificil.

 Pe meniu în următoarele câteva luni, negocieri privind ridicarea plafonului datoriei publice americane, finanţarea statului federal şi, eventual, eliberarea de noi pachete suplimentare de asistenţă militară pentru războiul din Ucraina. 

Victoria tardivă a lui McCarthy a venit cu ocazia marcării a doi ani de la un atac la 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului SUA, când o mulţime violentă a luat cu asalt Congresul după pierderea electorală a preşedintelui de atunci Donald Trump.   

Mai multe pentru tine:
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%