Republicanii din Congresul SUA au înființat o comisie de anchetă privind asaltul Capitoliului, ca răspuns la comisia democraților

0
Publicat:

Aleşii republicani din Congresul american au înfiinţat prin vot o Comisie care să ”ancheteze” cu privire la evenimentele de la 6 ianuarie 2021, cu voinţa de a contracara versiunea părtinitoare a democraţilor despre luarea cu asalt a Capitoliului de către susţinători ai lui Donald Trump.

Atacul asupra Capitoliului. Foto: Arhiva Adevărul

La câteva săptămâni după alegerile prezidenţiale din 2020, sute de susţinători ai lui Donald Trump - încinşi de acuzaţii fără fundament de fraude electorale - au luat cu asalt Capitoliul, la Washington, cu scopul de a împiedica certificarea victoriei adevrsarului acestuia Joe Biden, scrie News.

Atacul a şocat Statele Unite şi lumea şi a condus la peste 1.270 de condamnări ale unor participanţi.

Republicanii, majoritari în Camera Reprezenanţilor, au adoptat miercuri această rezoluţie care prevede înfiinţarea acestui nou panel.

O primă Comisie de anchetă parlamentară a publicat un raport la aproape doi ani după atac.

Ea a fost înfiinţată pe când democraţii erau majoritari în Cameră. Comisia a recomandat urmăriri penale împotriva fostului preşedinte, la acel moment, cu privire la un apel la insurecţie şi complot împotriva statului.

Însă miliardarul republican nu a fost deranjat de către justiţie şi şi-a continuat revenirea în prim-planul scenei poltiice.

După revenirea lui Trump la Casa Albă şi cu un Congres care-i susţine cauza, această nouă Comisie se vrea un răspuns primeia, pe care republicanii au denunţat-o ca fiind prea partizană.

Ea urmează să fie condusă de către Barry Loudermilk, un reprezentant republican din Georgia (sud-est), un trumpist fervent.

Într-una dintre primele decizii după ce a fost învestit, în ianuarie, Donald Trump a graţiat toţi participanţii la luarea cu asalt a Capitoliului, evocând o ”gravă nedreptate naţională”.

Republicanul, în vârstă de 79 de ani, a minimalizat cu regularitate gravitatea atacului, descriind această dată drept o ”zi de dragoste” şi o ”revărsare de afecţiune” faţă de el.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă