Războiul administrației Trump cu mass-media. Președintele american suspendă fondurile pentru posturile publice NPR și PBS

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american Donald Trump a semnat joi un ordin executiv prin care cere administratorului federal de investiţii în domeniul audiovizualului public (CPB) să înceteze finanţarea a două instituţii media publice americane, televiziunea PBS şi radioul NPR,, relatează AFP.

Donald Trump a semnat un ordin executiv prin care taie finanțarea unor posturi publice FOTO AFP

În text se arată că „nicio media nu se bucură de un drept la finanţare publică garantat de Constituţie".

Bugetul CPB a fost deja aprobat de către Congres până în 2027, făcând să planeze îndoială în privinţa aplicării efective a ordinului executiv care cere consiliului CPB să „anuleze finanţarea directă existentă în măsura maximă permisă de lege şi să refuze să ofere o finanţare viitoare".

Ordinul de joi al lui Trump vizează, de asemenea, suspendarea finanțării indirecte pentru NPR și PBS, solicitând CPB, Corporation for Public Broadcasting, care distribuie fonduri, să se asigure „că titularii de licențe și permise ale posturilor publice de radio și televiziune, precum și orice alți beneficiari ai fondurilor CPB, nu utilizează fonduri federale pentru NPR și PBS”.

Ordinul afirmă că, deşi finanţarea federală a mass-media a fost justificată la crearea CPB în 1967, aceasta a devenit astăzi - „într-un peisaj media bogat, divers şi inovator” - „depăşită, inutilă” şi „corozivă pentru aparenţa de independenţă jurnalistică”.

Corporația non-profit oferă finanțare pentru mai mult de 1.500 de posturi publice de radio și televiziune administrate la nivel local.

Peste 40 de milioane de americani ascultă săptămânal postul public de radio NPR, iar 36 de milioane urmăresc un post de televiziune local al reţelei PBS, conform estimărilor acestor media.

Directoarea NPR, Katherine Maher, apreciase în martie că postul public de radio va primi circa 120 milioane de dolari din partea CPB în 2025, „mai puţin de 5% din bugetul său”.

Directorii executivi ai acestor instituții au depus mărturie în fața Congresului luna trecută, în cadrul unei audieri aprinse în care republicanii i-au atacat pe aceștia pentru ceea ce ei consideră a fi prejudecăți liberale.

Administrația Trump a etichetat mai multe instituții din mediul academic și din industria media – inclusiv universitățile Harvard și Columbia – ca fiind de stânga, marxiste, părtinitoare și woke, și a amenințat cu tăieri de fonduri.

Donald Trump a cerut Congresului la sfârşitul lunii martie să pună capăt finanţării publice pentru aceste două instituţii media, pe care le-a descris drept „reţele oribile şi complet părtinitoare".

Administrația Trump a încercat să îânchidă Voice of America, Radio Free Asia și Middle East Broadcasting Networks, dar la sfârșitul lunii aprilie, un judecător federal a ordonat administrației Trump să oprească aceste demersuri.

Mai multe instituții media au relatat că Casa Albă intenționează să ceară Congresului să anuleze finanțarea de 1,1 miliarde de dolari pentru CPB, ceea ce ar reprezenta fonduri pe doi ani.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Cele trei zodii care trag lozul câștigător începând cu 15 decembrie. Vor triumfa pe toate planurile, niciodată nu au avut așa noroc
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco