Puerto Rico, „Grecia Americii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este o insulă turistică încântătoare blocată într-o uniune monetară şi afectată de un sector public imens şi o datorie publică uriaşă pe care nu o poate rambursa. Nu, nu este vorba de o insulă greacă, ci de Puerto Rico, situată în largul Republicii Dominicane. De câteva luni, Puerto Rico este supranumită „Grecia Americii“, deoarece se confruntă cu aceleaşi probleme.

Un statut între stat şi colonie

Puerto Rico are un statut foarte bizar specific unui teritoriu din cadrul unui Commonwealth. Această insulă nu este un stat în adevăratul sens al termenului, dar nici nu poate funcţiona în mod independent, comentează Le Monde.

„Suntem una dintre ultimele colonii“, consideră Ruben Berrios, liderul Partidului pentru Independenţă.

Puerto Rico, o insulă puţin mai mare decât Corsica, a fost cedată de către Spania Statelor Unite în 1898. Insula are o Constituţie proprie, îşi alege guvernatorul, trimite atleţi la Jocurile Olimpice, dar depinde, în realitate, de Washington. Cei 3,6 milioane de portoricani sunt cetăţeni americani, vorbesc limba engleză, plătesc cu dolari, joacă baseball, dar nu au dreptul să voteze la alegerile prezidenţiale şi nici nu îşi pot alege un reprezentant în Congres.

Insula din largul Republicii Dominicane nu aduce, însă, o imagine bună Statelor Unite, 45% din populaţie trăind sub pragul sărăciei, în timp ce singura industrie prosperă pare a fi traficul de droguri provenind din America Latină. În plus, Puerto Rico traversează de aproape zece ani o criză economică, cu o rată a şomajului de 15% şi o datorie de 72 de miliarde de dolari.

Obligaţiuni cu garanţii solide

Declinul „insulei magice“ nu datează de ieri. După al Doilea Război Mondial, sub impulsul administraţiei americane, plantaţiile de trestie de zahăr au fost înlocuite de uzine textile, electronice şi, recent, farmaceutice atrase de accesul la piaţa americană şi exonerările fiscale foarte avantajoase.

Insula a înregistrat o creştere fulgerătoare, dar care a încetinit treptat odată cu creşterea costurilor şi a concurenţei altor ţări emergente. În 2006, regimul de scutire fiscală a fost eliminat. Această măsură a dus la plecarea mai multor companii din Puerto Rico, în timp ce Statele Unite intrau în recesiune. Pentru a acoperi deficitul, Puerto Rico a fost autorizată să emită de la obligaţiuni scutite de taxe până la garanţii de rambursare neobişnuite, iar, în caz de incapacitate de plată, creditorii urmând să fie plătiţi în regim prioritar. Un avantaj pentru investitori care au vrut să profite de aceste măsuri fără a-şi pune  întrebări despre situaţia economică reală a insulei. Între 2000 şi 2012, datoria aproape s-a triplat, Puerto Rico devenind astfel al treilea cel mai mare emitent de obligaţiuni municipale, după California şi New York.

Plan de austeritate şi datorie „foarte mare“

Guvernatorul Alejandro García Padilla a lansat un plan de austeritate care ridică vârsta de pensionare, creşte impozitele şi reduce cheltuielile. Aceste reforme sunt indispensabile, dar sufocă tot mai mult economia şi încurajează migraţia.

Datorită paşaportului american, portoricanii pot să urce la bordul unui avion şi să-şi caute un loc de muncă din Orlando până în New York. Doar în ultimii doi ani Puerto Rico a pierdut peste 2% din populaţie şi numărul rezidenţilor din diaspora l-a depăşit pe cel al locuitorilor de pe insulă. Dar aceasta este „o spirală infernală“, potrivit guvernatorului. Odată cu micşorarea numărului contribuabililor, autorităţile din insulă au fost nevoite să crească impozitele pentru plata datoriei. Această măsură i-a determinat şi pe alţii să plece. Luna trecută, guvernatorul a anunţat că datoria este „foarte mare“, dând fiori reci administraţiei americane.

O posibilă soluţie: Puerto Rico, al 51-lea stat american

Spre deosebire de Grecia, Puerto Rico nu are multe opţiuni. Insula nu poate spera la un ajutor din partea FMI, deoarece nu are statut de ţară, nici să-şi declare falimentul, doarece este supusă regimului statelor americane. În plus, Congresul nici nu intenţionează să voteze un plan de salvare. În pofida faptului că tot mai mulţi portoricani solicită modificarea statutului, ei rămân totuşi divizaţi între aspiraţiile pentru independenţă şi visul ca insula lor să devenină al 51-lea stat al Statelor Unite.

Această săptămână a început cu o serie de reuniuni cu creditorii. Autorităţile din insulă vor o renegociere a datoriei şi autorizarea Congresului american de a putea plasa întreprinderile publice sub regimul falimentului. Unii democraţi se pronunţă pentru, dar republicanii ezită. În acelaşi timp, influenta diasporă portoricană contează, în special în Florida, pentru toţi candidaţii la alegerile prezidenţiale americane din 2016.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa