Primul pacient din lume căruia medicii i-au transplantat un rinichi de porc modificat genetic a murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Primul pacient din lume căruia medicii i-au transplantat un rinichi de porc modificat genetic a murit la aproape două luni după acea intervenţie chirurgicală, informează DPA.

Rinichiul transplantat provenea de la un porc modificat genetic. Foto Pixabay (Arhivă)

În martie, medicii de la Spitalul General Massachusetts din Boston au transplantat un rinichi de porc modificat genetic în corpul lui Rick Slayman, un american de 62 de ani care suferea de o boală renală în stadiu terminal, scrie Agerpres.

Operaţia a reprezentat o piatră de hotar în domeniul xenotransplantului - transplantul de organe sau de ţesuturi de la o specie la alta -, considerat o potenţială soluţie pentru penuria de organe la nivel mondial, au declarat reprezentanţii spitalului american la momentul respectiv. Decesul lui Rick Slayman nu a avut legătură cu transplantul, au precizat ei, sâmbătă.

Familia noastră este profund îndurerată de moartea bruscă a mult iubitului nostru Rick, dar îşi găseşte alinare în faptul că el a fost o sursă de inspiraţie pentru atât de mulţi oameni", a transmis familia pacientului.  

Rudele sale i-au adus un omagiu echipei de medici care l-au îngrijit: „Eforturile lor uriaşe care au dus la realizarea xenotransplantului i-au oferit familiei noastre încă şapte săptămâni alături de Rick, iar amintirile pe care le-am creat în acea perioadă vor rămâne pentru totdeauna în minţile şi inimile noastre".

Rinichiul transplantat provenea de la un porc modificat genetic pentru a elimina genele dăunătoare ale porcului şi a adăuga anumite gene umane cu scopul de a îmbunătăţi compatibilitatea cu oamenii. Fără modificarea genetică, ar exista o reacţie de respingere imediată atunci când organele sunt transferate la oameni. De asemenea, oamenii de ştiinţă au inactivat retrovirusurile endogene porcine din organismul animalului donator pentru a elimina orice risc de infectare la om.

Reprezentanţii spitalului american în care a fost realizat transplantul s-au declarat profund întristaţi de moartea lui Rick Slayman.

Nu avem niciun indiciu că decesul ar fi un rezultat al transplantului său recent. Domnul Slayman va fi considerat pentru totdeauna ca un far de speranţă pentru numeroşi pacienţi transplantaţi din întreaga lume şi îi suntem profund recunoscători pentru încrederea şi dorinţa sa de a face să progreseze domeniul xenotransplanturilor", au transmis medicii de la Spitalul General Massachusetts din Boston.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant