Preşedintele Biden a transmis un mesaj de unitate în Florida, după trecerea uraganului Ian

0
Publicat:

Preşedintele Joe Biden a afirmat miercuri că "astăzi este vorba despre o Americă care se uneşte" în spatele Floridei devastate de uraganul Ian, în vizita întreprinsă în statul al cărui guvernator este republicanul Ron DeSantis, unul dintre cei mai virulenţi oponenţi politici ai săi, informează AFP, citată de Agerpres.

Uraganul Ian a făcut prăpăd în Florida FOTO Captură video

"Aveţi promisiunea mea şi a Americii că nu vă vom lăsa de izbelişte.Vă vom însoţi pe tot parcursul acestui proces şi va dura destul de mult timp", i-a asigurat preşedintele democrat în vârstă de 79 de ani pe locuitorii din Florida, în timp ce guvernatorul stătea în spatele său, afişând o mină serioasă.

"Suntem recunoscători pentru munca depusă împreună la diferite niveluri ale administraţiei", i-a spus republicanul Ron DeSantis, în vârstă de 44 de ani. Reprezentant al dreptei dure, DeSantis este adesea anunţat drept candidat la preşedinţie pentru 2024 şi, prin urmare, un potenţial rival al lui Joe Biden, care intenţionează oficial să candideze din nou.

Casa Albă, care a declarat stare de urgenţă în urmă cu o săptămână, a promis, printre altele, finanţare integrală timp de două luni pentru îndepărtarea resturilor şi lucrări urgente de consolidare. Cuplul prezidenţial survolase anterior cu elicopterul zonele sinistrate.

Cea mai violentă furtună

Florida continuă să numere morţii şi să evalueze pagubele considerabile cauzate de una dintre cele mai violente furtuni din istoria recentă a Statele Unite. Numărul oficial al morţilor era marţi de 76 (72 în Florida şi 4 în Carolina de Nord), dar presa americană susţine că uraganul a făcut peste o sută de victime. Sute de mii de locuitori din Florida continuă să fie privaţi de curent electric.

Autorităţile au spus că reconstrucţie va dura luni de zile şi va costa peste 50 de miliarde de dolari. Florida, considerat mult timp un stat care oscila între democraţi şi republicani, pare în prezent să se încline mai clar spre dreapta. Statul l-a votat pe Donald Trump la alegerile din 2016 şi 2020, iar sondajele indică o realegere uşoară a lui Ron DeSantis ca guvernator în noiembrie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă