Peskov, la CNN: Ambasadorul rus în Statele Unite s-a întâlnit şi cu membri ai echipei lui Hillary Clinton

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat, într-un interviu acordat astăzi postului CNN, că ambasadorul Rusiei la Washington, Serghei Kisliak, a avut în timpul campaniei electorale din Statele Unite întâlniri şi cu consilieri din echipa lui Hillary Clinton, nu doar cu cei ai lui Donald Trump.

Peskov a recunoscut însă că preşedintele rus Vladimir Putin şi-a dorit ca alegerile să fie câştigate de Trump, transmite agenţia de presă EFE, citată de Agerpres.

Pe agenda întrevederilor ambasadorului „există mulţi specialişti în politologie, persoane care lucrează în centre de reflecţie ce o consiliază pe Hillary sau alte persoane care lucrează pentru Hillary“, a spus Dmitri Peskov, răspunzând unei întrebări despre contactele unor politicieni apropiaţi lui Trump cu ambasadorul Kisliak. Printre aceştia se numără procurorul general Jeff Sessions şi Michael Flynn, care avea să devină consilierul lui Trump pentru Securitate Naţională şi apoi a demisionat din acest post după ce a fost criticat că s-a întâlnit cu ambasadorul rus fără să-l informeze pe vicepreşedintele Mike Pence.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a ţinut să sublinieze că sarcina ambasadorului rus a fost să se întâlnească cu reprezentanţi ai ambelor părţi pentru a discuta despre „relaţiile bilaterale“ ruso-americane, iar obiectivul acestor întâlniri nu a fost nicidecum de a interfera în procesul electoral american.

El a recunoscut însă că Putin a dorit ca scrutinul să fie câştigat de Trump, pentru că acesta din urmă s-a arătat, în opinia sa, favorabil reducerii tensiunilor acumulate în ultima vreme în relaţiile dintre Moscova şi Washington.

„Candidata Hillary Clinton a fost, prin atitudinea şi programul ei, foarte negativă faţă de ţară noastră, declarând că Rusia aproape este cel mai mare rău în lume şi principala ameninţare pentru Statele Unite“, a spus Peskov în interviul acordat lui Fareed Zakaria.

„În schimb, celălalt candidat, Donald Trump, spunea că «da, suntem în dezacord cu ruşii în multe chestiuni, dar trebuie să vorbim cu ei pentru a încerca să găsim o cale de înţelegere»“, a explicat reprezentantul Kremlinului.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima