Perspective privind prima convorbire Zelenski-Putin în cinci ani după discuțiile din Florida. Cum a decurs ultima discuție telefonică între președinții rus și ucrainean
0Discuțiile din Florida între președintele Donald Trump și Volodimir Zelenski ar putea netezi calea pentru prima convorbire telefonică între președintele ucrainean și rus Vladimir Putin în peste cinci ani, a declarat o sursă familiarizată cu discuțiile, citată de FOX News.
Vizita lui Zelenski la Mar-a-Lago a fost prezentată ca un pas înainte în efortul diplomatic pentru pace condus de Trump, iar potrivit sursei citate, dincolo de această întâlnire, facilitarea unui apel telefonic direct Zelenski-Putin ar fi o „victorie diplomatică” pentru președintele american.
„Dacă Putin s-ar fi alăturat unei convorbiri telefonice duminică, aceasta ar fi fost cel mai mare progres în pregătirea discuțiilor de pace și primul pas real în procesul de pace”, a declarat aceasta, sub rezerva anonimatului, pentru Fox News Digital.
„Aceasta ar fi o victorie diplomatică pentru președintele Trump”, a subliniat această sursă anonimă.
„Trump pare a fi cel mai de succes mediator pentru că cei doi, Putin și Zelenski, se percep reciproc în termeni emoționali, or aceasta este o provocare.”
Președintele SUA a confirmat duminică, într-o postare pe Truth Social, că a vorbit cu omologul său rus înainte de întâlnirea cu liderul ucrainean, el catalogând conversația drept „bună și foarte productivă”.
„Sunt convins că avem elementele necesare pentru o înțelegere”, a declarat președintele american reporterilor după sosirea acestuia în Florida duminică, adăugând că are convingerea că procesul „poate avansa foarte rapid”.
„Cred că suntem în etapele finale ale discuțiilor, vom vedea”, a spus Trump.
„Altminteri, va continua mult timp de acum înainte. Fie se va termina, fie va continua mult timp, iar milioane de oameni vor fi uciși”, a subliniat el.
Întâlnirea de la reședința de la Mar-a-Lago a avut loc la câteva zile după ce Zelenski declarase că a avut o „conversație bună” cu trimisul special al SUA, Steve Witkoff, și cu ginerele lui Trump, Jared Kushner, care au fost prezenți și la discuțiile de duminică.
Volodimir Zelenski s-a pregătit temeinic pentru vizita în Florida
Președintele ucrainean a avut probabil emoții mari înainte de întrevederea lui Trump, a declarat aceeași sursă.
„Zelenski este de obicei foarte nervos înainte de astfel de conversații cu președintele Trump”, a spus sursa. „Dedică mult timp și studiază notițele pe care Departamentul de Politică Internațională și Ministerul de Externe le pregătesc pentru el.”
Întrevederea de duminică a marcat treia întâlnire față în față între Trump și Zelenski de la revenirea lui Trump în funcție.
În centrul discuțiilor s-a aflat planul de pace în 20 de puncte, susținut de SUA și rezultatul a săptămâni de negocieri, pentru care ar fi necesar un compromis din partea Kievului și Moscovei pentru a se angaja în discuții și, eventual, a avea loc o convorbire directă între Putin și Zelenski, a declarat sursa.
Ultima convorbire telefonică Zelenski-Putin
„Singurul obstacol este că Putin a refuzat să mai discute cu Zelenski din iulie 2020, când au vorbit despre scandalul Wagner și operațiunea eșuată de arestare a militanților ruși din gruparea Wagner.”
„După aceea, Zelenski a încercat în repetate rânduri să vorbească cu Putin, dar acesta a refuzat.”
„Au existat oportunități pentru o conversație și în august și în septembrie 2024, dar acestea s-au volatizat din nou în momentul în care Ucraina a invadat regiunea Kursk”, a declarat sursa.
Ultimul contact direct dintre cei doi lideri a urmat unei operațiuni ucrainene eșuate care a vizat mercenari ai grupării Wagner, în prezent desființată.
Serviciile de informațiilucrainene i-au ademenit pe mercenari în Belarus și aveau planuri să-i intercepteze în călătoria lor de la Minsk la Istanbul, înainte de a-i aresta, potrivit The Kyiv Independent .
„Ultimul apel dintre Zelenski și Putin a avut loc în timp ce Ucraina încerca să captureze un grup luptători Wagner”, a declarat sursa. „Operațiunea a eșuat.”
Chiar înainte ca comunicațiile să se întrerupă complet, relațiile dintre cei doi lideri erau tensionate, a amintit aceasta.
„Înainte de acel moment din 2020, apelurile dintre Zelenski și Putin nu au fost niciodată prietenoase și a existat întotdeauna tensiune între ei. În timpul discuțiilor, Putin a fost de fiecare tăcut, în timp ce Zelenski a încercat să stabilească un contact.”
„Zelenski s-a comportat întotdeauna supus față de Putin și s-a prefăcut bine dispus, aproape ca și cum ar fi jucat un rol pe scenă. Vorbea mult și citea din notițe, de teamă să nu omită ceva””, a explicat sursa.
„Când Putin nu spunea nimic, Zelenski îl întreba mereu politicos: «Ce părere ai, Vladimir Vladimirovici?»”
„Putin nu a fost niciodată vorbăreț”, a spus sursa.
Discuțiile din Florida au avut loc în contextul în care Kievul a semnalat o posibilă schimbare în postura sa de negociere. Zelenski a declarat că planul în 20 de puncte, despre care oficialii americani spun că este definitivat în proporție de aproximativ 90%, ar putea include retrageri limitate ale trupelor ucrainene din anumite părți din estul Ucrainei fără a recunoaște oficial controlul rusesc, împreună cu înființarea unor așa-numite zone demilitarizate.
De asemenea, președintele ucrainean a propus supunerea planului unui referendum național însă doar dacă Moscova acceptă un armistițiu de 60 de zile.
Zelenski a trasat o linie roșie clară în ceea ce privește garanțiile de securitate, insistând că Ucraina are nevoie de asigurări obligatorii din punct de vedere juridic din partea SUA pentru a descuraja viitoarele agresiuni rusești.
„Pentru noi, este foarte important să existe un semnal clar că dorim garanții de securitate obligatorii din punct de vedere juridic”, a declarat Zelenski jurnaliștilor ucraineni sâmbătă. „Acest lucru depinde în primul rând de președintele Trump”, a adăugat el.
„Ucraina este dispusă să facă tot ce este necesar pentru a opri acest război”, a scris Zelensk pe X.
„Pentru noi, prioritatea numărul unu — sau singura prioritate — este încheierea războiului. Pentru noi, prioritatea este pacea. Trebuie să fim puternici la masa negocierilor. Pentru a fi puternici, avem nevoie de sprijinul lumii: al Europei și al Statelor Unite.”