Pentagonul a retras invitaţia trimisă Chinei de a participa la exerciţiile militare RIMPAC

0
Publicat:
Ultima actualizare:

SUA au retras invitaţia Chinei la un eveniment militar naval, ca răspuns a ceea ce americanii consideră a fi militarizarea insulelor din Marea Chinei de Sud, decizie despre care chinezii au spus că nu este deloc constructivă, conform Reuters.

„Ca prim răspuns la continua militarizare a Mării Chinei de Sud, am retras invitaţia Marinei Republicii Populare Chineze la exerciţiul <<Rim of the Pacific>> (RIMPAC),” a declarat locotenent-colonel Christopher Logan, un purtător de cuvânt al Pentagonului.

Logan nu a specificat ce alte reacţii ar putea veni din partea Guvernului SUA, dar a subliniat că există „dovezi clare” că Beijingul a folosit rachete anti-navă şi rachete sol-aer, precum şi aparate de bruiaj în insulele Spratly, disputate în Marea Chinei de Sud.

„Credem că această decizie nu este deloc constructivă” le-a declarat Wang Yi, şeful diplomaţiei chineze, reporterilor de la Washington, după întâlnirea cu secretarul de stat Mike Pompeo.

Wang a spus că activitatea Chinei în Marea Chinei de Sud este un act de autoapărare şi că se desfăşoară pe o scară mult mai mică comparativ cu ceea ce au întreprins  americanii în Hawaii sau Guam.

În weekend, China a debarcat bombardiere într-un exerciţiu militar în insulele disputate din Marea Chinei de Sud, stârnind îngrijorare pentru Vietnam şi Filipine.

La începutul lunii mai, Casa Albă a avertizat Beijingul că se expune unor ”consecinţe” în legătură cu ”militarizarea” Mării Chinei de Sud.

”Suntem la curent cu militarizarea Mării Chinei de Sud de către China”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Executivului american, Sarah Sanders. ”Am evocat îngrijorările noastre cu privire la acest subiect în mod direct cu chinezii şi vor exista consecinţe pe termen scurt şi pe termen lung”, a adăugat ea.

Beijingul îşi susţine pretenţiile de suveranitate şi le consolidează prin rambleierea unor insuliţe şi recife asupra cărora deţine controlul. Chinezii au construit pe ele instalaţii civile, dar şi piste de aterizare capabile să primească avioane militare.

Washingtonul şi alte ţări occidentale au insistat asupra faptului că este necesar ca diferendele din această vastă regiune maritimă să fie soluţionate în mod legal şi că libertatea navigaţiei trebuie să fie respectată.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa