Orez cu arsenic şi metale grele. Grupul Amazon, acuzat în SUA pentru punerea în pericol a consumatorilor

0
Publicat:

Un grup de consumatori din SUA a dat în judecată grupul Amazon, acuzând că mai multe tipuri de orez vândute pe platformă ar fi conţinut metale grele periculoase pentru sănătate, inclusiv arsenic, cadmiu și plumb.

Grupul Amazon, acuzat că ar fi comercializat orez contaminat. FOTO: arhivă

Amazon.com a fost acționat în instanță la un tribunal federal din Seattle de către un grup de consumatori care acuză gigantul american că a comercializat orez contaminat cu arsenic și alte metale grele

Procesul colectiv se referă la 18 tipuri de orez disponibile pe platforma Amazon, printre care se numără produse de la Ben’s Original și marca 365 a rețelei Whole Foods, deținută de Amazon, informează Reuters.

Reclamanții susțin că aceste produse au fost vândute fără niciun avertisment privind riscurile pentru sănătate, cu atât mai mult cu cât unele dintre ele sunt consumate și de copii şi bebeluşi.

Acțiunea în justiție vine după publicarea unui studiu al organizației Healthy Babies, Bright Futures, care a analizat 145 de mostre de orez. Toate conțineau arsenic, iar 28% dintre ele depășeau limita stabilită de FDA pentru cerealele destinate bebeluşilor. Cadmiul a fost detectat în toate probele, cu excepția uneia, iar plumbul și mercurul în peste o treime dintre acestea.

Printre produsele menționate se află două tipuri de orez Ben’s Original, trei produse marca 365 și Iberia Basmati 100% Aged Original.

Doi dintre reclamanţi, Ashley Wright și Merriman Blum, afirmă că nu ar fi cumpărat aceste produse sau ar fi plătit mai puțin pentru ele dacă ar fi știut că sunt contaminate sau că Amazon nu le-a testat corespunzător.

În cadrul procesului se cer despăgubiri de cel puțin 5 milioane de dolari, invocând încălcarea legislației de protecție a consumatorilor din statul Washington.

Amazon, cu sediul în Seattle, nu a emis încă un comentariu oficial.

Expunerea la metale grele este cunoscută pentru efectele sale negative asupra sănătății, inclusiv tulburări neurologice, slăbirea sistemului imunitar, probleme renale și riscuri crescute de autism și ADHD la copii.

Vă reamintim că şi alte companii din industria alimentară s-au confruntat de-a lungul timpului cu acțiuni similare, inclusiv producători de alimente pentru bebeluși și de ciocolată neagră.

Mai multe pentru tine:
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice