Operațiunea „Speranța”. Cum a reușit Donald Trump să planteze în societatea ucraineană iluzia periculoasă a unui final apropiat al războiului
0Președintele american Donald Trump n-a avut nevoie de tancuri sau de întruniri secrete cu agenți ai Kremlinului pentru a destabiliza, chiar și temporar, voința unui popor aflat sub asediu. A fost suficient să rostească, cu ambiguitatea specifică discursului populist, că „pacea este posibilă”, iar „negocierile cu Putin” ar putea aduce sfârșitul războiului „în 24 de ore”.
Această formulă, reluată obsesiv de liderul de la Casa Albă a fost auzită și interpretată, în mod inevitabil, și la Kiev. Iar efectele ei nu sunt doar geopolitice, ci profund psihologice.
Psihologul ucrainean Svitlana Cuniihina avertizează că asemenea mesaje, venite din partea unei figuri internaționale influente, pot declanșa un fenomen insidios: o operațiune de manipulare emoțională în care „speranța”, odată deturnată de la realitate, devine o armă de slăbire a rezistenței interioare.
Speranța ca vulnerabilitate colectivă
Cuniihina a constatat cu surprindere că ideea unor „posibile negocieri între Zelenski și Putin” este luată în calcul ca opțiune serioasă. „Acea persoană – obișnuită cu cinismul și distanțarea profesională – căuta cu înverșunare punctele slabe ale lui Putin, întrebând dacă nu cumva președintele nostru le-ar putea exploata la masa tratativelor”, povestește psihologul într-o conversație cu jurnaliști ai publicației ucrainene Focus.
A fost, spune ea, un semnal de alarmă. Nu pentru că dorința de pace ar fi greșită – ci pentru că iluzia unei păci rapide, „livrate” de puteri străine, este o formă subtilă de abandon moral și politic. Atunci când nu mai crezi în forțele proprii, ci aștepți salvarea de la „marii bărbați ai lumii”, ai deschis deja poarta resemnării.
Sindromul prizonierului: speranța care ucide
Cuniihina evocă celebrul paradox al lui James Stockdale, ofițer american prizonier în Vietnam: în condiții-limită, nu pesimiștii mor primii, ci optimiștii naivi, cei care își construiesc un scenariu ideal și se prăbușesc când realitatea îl spulberă. Și tot ea citează un episod din cartea lui Viktor Frankl, supraviețuitor al lagărelor de concentrare naziste, despre un coleg de detenție care a murit exact în ziua în care speranța lui – că războiul se va termina la o dată anume – s-a dovedit nefondată.
„Este exact pericolul în care intrăm dacă ne agățăm de ideea că pacea poate veni de la Trump sau de la o eventuală întâlnire Zelenski-Putin. Pentru că, atunci când această variantă inevitabil se va prăbuși, prăbușirea interioară a celor care au crezut în ea poate fi iremediabilă”, avertizează psihologul.
O operațiune mai eficientă decât propaganda rusă
Pe parcursul războiului, numeroasele încercări ale Rusiei de a diviza și demoraliza societatea ucraineană prin propagandă, teorii conspiraționiste sau panică orchestrată s-au dovedit, în mare parte, ineficiente. Însă ceea ce Trump a produs – probabil fără intenție, dar cu un efect psihologic masiv – este o operațiune de destabilizare prin inocularea unei speranțe greșite.
„Nu faptul că se opune ajutorului militar sau că îl lingușește pe Putin este cu adevărat periculos – ucrainenii pot face față adversității. Pericolul real vine din faptul că a oferit, pe tavă, o variantă de ieșire care pare ușoară, rapidă, nedureroasă. Și tocmai de aceea este atât de periculoasă.”
Între luciditate și curaj
Ceea ce lipsește astăzi în discursul public este o alternativă onestă. Dacă „negocierile” au ajuns singurul scenariu vehiculat, atunci se creează impresia că nu mai există altă cale – și că rezistența devine inutilă. „Dar este o impresie falsă, și trebuie să o spunem răspicat: nu există scurtături. Nu există pace fără dreptate. Nu există tratative reale cu un regim care nu recunoaște existența celuilalt.”
Aceasta nu înseamnă că trebuie să cădem în deznădejde. Dimpotrivă. Sentimentul de respect față de sine și față de ceilalți – cei care continuă să reziste, să își îngroape morții și totuși să rămână în picioare – este fundamentul unei speranțe mature. Una care nu cere minuni, ci cere timp, răbdare și curaj.
Dacă aștepți ceva de la o fotografie cu Trump și Putin zâmbind în fața camerelor, oprește-te. Nu acolo se scrie sfârșitul acestui război. Ci în tranșee, în atelierele de armament, în spitale și în mințile celor care nu confundă speranța cu amăgirea.