Obama l-a evitat pe Stoltenberg. Mesajul către Putin este că relaţiile SUA – NATO sunt pe butuci

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jens Stoltenberg (stânga) a fost primit de preşedintele Barack Obama (dreapta) pe când era premier al Norvegiei FOTO zimbio.com

Preşedintele Barack Obama nu s-a întâlnit deocamdată cu noul lider al Alianţei nord-atlantice şi nici nu se va întâlni cu el în această săptămână. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, se află la Washington într-o vizită de trei zile.

Biroul secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, a solicitat o întâlnire cu preşedintele Americii cu multă vreme înainte ca liderul alianţei nord-atlantice să sosească la Washington. Însă, Casa Albă nu a răspuns acestei solicitări, potrivit unor surse apropiate de liderul NATO.

Obama a încălcat o tradiţie 

Ceilalţi lideri ale celor 28 de state membre ale organizaţiei nord-atlantice şi-au făcut timp pentru Stoltenberg, de când acesta a preluat conducerea, în octombrie 2014. Jens Stoltenberg, care a fost de două ori premierul Norvegiei, s-a întâlnit luni cu premierul canadian Stephen Harper, în Ottawa, pentru a discuta ameninţarea organizaţiei teroriste Stat Islamic, dar şi criza din Ucraina, două subiecte principale aflate pe primele locuri şi pe agenda preşedintelui american Barack Obama, notează Bloomberg.

Kurt Volker, cel care a fost reprezentant permanent al SUA la NATO, şi sub preşedintele George W. Bush şi sub Obama, a spus că preşedintele SUA a încălcat o tradiţie veche: „Administraţia Bush a ţinut cu dinţii de o regulă: atunci când secretarul NATO vine în oraş, el va fi primit de preşedinte... tocmai pentru a nu-i submina autoritatea“, a declarat Volker.

Mi-este greu să cred că preşedintele Statelor Unite ale Americii nu a găsit timp să se întâlnească cu actualul secretar general al NATO, dat fiind faptul că această funcţie implică responsabilităţi imense“, a adăugat Volker.

Purtătoarea de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al SUA a refuzat să spună de ce Obama nu a răspuns solicitării lui Stoltenberg. „Nu avem nicio întâlnire de anunţat la această oră“, se arată într-un comunicat al lui Bernadette Meehan, de la Consiliu.

Relaţia SUA – NATO este pe butuci

Stoltenberg se află la Washington în special pentru Seminarul de Transformare al NATO, o şedinţă anuală care aduce la un loc conducerea organizaţiei, dar şi experţi şi oficiali de top din ţara gazdă. Anul trecut, seminarul a fost ţinut la Paris, şi liderul NATO de atunci, Anders Fogh Rasmussen, a avut o întâlnire bilaterală separată cu preşedintele francez Francois Hollande.

Casa Albă a pierdut o şansă perfectă de a-şi întări mesajul cu privire la ameninţările pe plan mondial, dându-i cu tifla lui Stoltenberg. Totul se potriveşte cu ideile promovate de criticii lui Obama, şi anume că el preferă să se întâlnească cu liderii problematici (cum ar fi prim-ministrul irakian Haider al-Abadi, care va vizita biroul oval luna viitoare), decât cu aliaţii. Mesajul pe care îl va înţelege Vladimir Putin este că relaţia Casa Albă – NATO este una pe butuci, şi va avea dreptate, conchide „Bloomberg“.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie