Obama l-a ameninţat la telefon pe Putin cu noi sancţiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american Barack Obama l-a sunat luni pe omologul său rus, Vladimir Putin, cu care a vorbit despre planul de pace prezentat de Petro Poroşenko pentru Ucraina. Liderul de la Casa Albă i-a cerut lui Putin să ia măsuri pentru a opri transporturile de armament din Rusia către estul separatist al Ucrainei şi să nu mai sprijine miliţiile proruse de acolo.

Barack Obama l-a avertizat pe liderul de la Kremlin că, în cazul în care Rusia va continua să înlesnească furnizarea de armament şi va susţine mişcarea separatistă din estul Ucrainei, atunci Statele Unite ale Americii sunt pregătite să impună o nouă serie - a treia - de sancţiuni economice asupra Rusiei. 

„Preşedintele Obama a subliniat faptul că vorbele trebuie să fie însoţite de acţiuni, iar SUA rămân pregătite să impună sancţiuni adiţionale dacă va fi nevoie, în coordonare cu aliaţii şi partenerii lor”, se arată în comunicatul emis de Casa Albă în urma conversaţiei. 

„Preşedintele a vorbit cu Vladimir Putin şi l-a îndemnat încă o dată să sprijine pacea în loc să permită furnizarea de arme şi materiale peste graniţă şi să continue să sprijine militanţii şi separatişii care destabilizează situaţia din Ucraina”, a precizat apoi Josh Earnest, noul purtător de cuvânt al preşedintelui Obama. 

„Rusia se va confrunta cu noi costuri dacă nu vom vedea acţiuni concrete pentru detensionarea situaţiei”, a adăugat acesta, citat de BBC. 

Cei doi lideri au mai discutat despre distrugerea arsenalului chimic al Siriei, proces care va fi finalizat astăzi şi despre planurile pentru dezarmarea nucleară a Iranului. Subiectul care a lipsit însă complet din agendă a fost criza din Irak. 

Până acum, sancţiunile aplicate Rusiei sunt minore – restricţii de călătorie şi îngheţarea activelor mai multor apropiaţi ai lui preşedintelui Vladimir Putin. Însă posibilitatea aplicării unei noi serii de măsuri mult mai drastice, care să izoleze cu adevărat economia rusă, este cea care a speriat investitorii şi oamenii de afaceri – atât străini, cât şi ruşi. Aceştia au început să scoată masiv lichidităţi din Rusia, astfel că valoarea ieşirilor de capital înregistrate în primele trei luni ale anului a ajuns la 70 de miliarde de dolari, adică mai mult decât întregul an 2013. 

Economia rusă ar putea scădea în 2014

Cu o economie şi-aşa fragilă înainte de anexarea peninsulei, Kremlinul a fost nevoit acum să revizuiască în scădere prognoza de creştere economică pentru anul 2014 de la 2,5% la doar 0,6%. Acestă estimare rămâne valabilă doar dacă valoarea totală a ieşirilor de capital din Rusia nu depăşeşte 100 de miliarde de dolari pe întreg anul 2014, a anunţat Alexei Uliukaiev, ministrul rus al Economiei. De aceea, analiştii consideră prognoza de 0,6% peste măsură de optimistă. Dacă ieşirile de capital ajung însă la 150 de miliarde de dolari, atunci economia rusă va înregistra o scădere de 1,8%. 

Deja exclusă din grupul G8, care reuneşte principalele opt ţări industrializate ale lumii, Rusia se pregăteşte acum pentru o perioadă de izolare economică de câţiva ani. De aceea, preşedintele Vladimir Putin a anunţat recent că ţara ar trebui să-şi creeze propriul sistem de carduri de credit. Barack Obama l-a avertizat pe liderul de la Kremlin că, în cazul în care Rusia va continua să înlesnească furnizarea de armament şi va susţine mişcarea separatistă din estul Ucrainei, atunci Statele Unite ale Americii sunt pregătite să impună o nouă serie - a treia - de sancţiuni economice asupra Rusiei. 

[<a href="//storify.com/Alinavasile123/sanctiuni-rusia" target="_blank">View the story "Sanctiuni Rusia " on Storify</a>]