Obama: Înţelegerea fiscală nu este de ajuns

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Barack Obama este considerat principalul câştigător în „lupta” pentru evitarea crizei fiscale

Ieşit câştigător din dezbaterea privind măsurile ce trebuie aplicate pentru evitarea crizei fiscale, preşedintele Barack Obama a declarat la scurt timp după prezentarea înţelegerii că aceasta „reprezintă doar un pas”, iar „deficitul SUA rămâne mult prea ridicat”.

Înţelegerea fiscală încheiată marţi noapte de congressmenii americani reprezintă cu siguranţă o victorie pentru Obama. 

Aceasta include câteva dintre punctele-cheie ale platformei electorale pe baza căreia Obama a câştigat un nou mandat ca preşedinte al SUA, însă măsurile nu sunt pe cât de ferme şi-ar fi dorit preşedintele democrat. 

„Graţie voturilor democraţilor şi ale republicanilor din Congres, voi semna o lege care majorează taxele pentru cei mai bogaţi americani, adică 2% din populaţie”, a spus Obama. 

„Înţelegerea din această seară reduce deficitul bugetar cu ajutorul veniturilor în valoare de 620 de miliarde de dolari obţinute din majorarea impozitelor pentru americanii înstăriţi”, a adăugat acesta. 

„Însă adevărul este că deficitul rămâne mult prea ridicat. Cred că există în continuare cheltuieli bugetare care nu sunt necesare, pe care le putem elimina. Astfel vom obţine o reducere şi mai accentuată a deficitului bugetar, atunci când Congresul va decide ce este de făcut în privinţa tăierilor automate de cheltuieli, ce vor intra în vigoare peste două luni.”

Pactul este unul mult mai slab decât spera Obama. Practic, deşi au găsit soluţii pentru majorarea taxelor, modalitatea prin care vor fi reduse cheltuielile publice rămâne necunoscută.

Proiectul legislativ, care urmează să fie semnat de Barack Obama, impune o amânare de două luni a tăierii cheltuielilor publice. Aceasta trebuia să intre în vigoare automat de la 1 ianuarie, în cazul în care congressmenii nu reuşeau să ajungă la un compromis. 

De asemenea, una dintre marile hibe ale pactului este punctul legat de plafonul datoriei publice. Congressmenii nu au ajuns la un acord în această privinţă, iar diferenţele de opinie dintre republicani şi democraţi riscă să stârnească o nouă criză. 

„Voi negocia multe aspecte, dar nu voi porni o nouă dezbatere cu acest Congres asupra necesităţii de a achita nota de plată pentru legi pe care le-a aprobat”, a declarat Obama, referindu-se la refuzul Congresului de a majora încă o dată plafonul datoriei publice. 

În august 2011, Congresul american trecea printr-un moment identic: dacă nu era majorat plafonul datoriei publice, SUA intrau în incapacitate de plată.

Dezbaterea dintre republicani şi democraţi avea multe teme comune cu cea de acum: primii preferau măsuri pentru încurajarea angajatorilor şi reduceri de taxe pentru persoanele cu venituri ridicate, în timp ce democraţii cereau tăierea investiţiilor în Apărare şi majorarea impozitelor pentru bogaţi.

S-a ajuns la o înţelegere în ultimul moment, iar neînţelegerile dintre congressmeni au afectat evoluţia burselor din întreaga lume. 

Însă, pentru a fi de acord cu majorarea plafonului datoriei publice, republicanii au impus aplicarea automată a unor măsuri de la 1 ianurie 2013, în cazul în care nu vor reuşi să ajungă la un compromis cu democraţii pentru reducerea datoriei publice.

Mai multe pentru tine:
Cristina Teleanu și-a luat o țeapă de zile mari la piață. Produsul banal cu care sunt păcăliți mulți români
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”