Noul Congres SUA îşi începe activitatea. Mike Johnson, în pericol să piardă conducerea Camerei Reprezentanților, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

0
Publicat:

Începe a 119-a sesiune a Congresului american începe. Mike Johnson, susținut de Donald Trump, riscă să piardă conducerea Camerei Reprezentanților, în contextul în care o parte din republicani s-au arătat nemulțumiți de înțelegerile prin care a obţinut adoptarea legii privind cheltuielile federale, potrivit CNN. Legea a evitat închiderea guvernului la sfârşitul anului trecut. 

FOTO Facebook / Mike Johnson

Majoritatea republicanilor din Camera Reprezentanților lasă puțin loc pentru erori, relatează CNN. Pentru a fi reales, Mike Johnson are nevoie de 218 voturi, în cazul în care toți cei 435 de membri ai Camerei Reprezentanților își vor exercita votul. În contextul în care un membru a anunțat că nu își va prelua mandatul, este vorba despre 434 de membri, însă Johnson are nevoie de același număr de voturi. 

Johnson i-a înfuriat pe unii conservatori prin faptul că a apelat în mod repetat la democraţi pentru a obţine voturile necesare în cazul mai multor legi esențiale, inclusiv pentru evitarea blocării guvernului la sfârșitul anului trecut.  

Trump a încercat să-i netezească drumul lui Johnson şi i-a urat succes. „O victorie pentru Mike astăzi va fi o victorie mare pentru Partidul Republican”, a scris președintele ales al SUA, Donald Trump, pe Truth Social, potrivit The Hill.

Tot vineri, senatorul John Thune ar urma să fie ales ca nou lider al republicanilor din Senat, succedându-i senatorului Mitch McConnell, care se retrage de la conducere, dar rămâne cu mandatul. 

Republicanii urmează să preia controlul asupra Camerei și Senatului, după alegerile din noiembrie 2024. 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie