Nici nu au început negocierile în privinţa unui acord de liber schimb între SUA şi UE, că au apărut divergenţe în rândul europenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
operarea transatlantică

Germania vrea ca acordul de liber-schimb dintre SUA şi UE să fie cât mai amplu posibil, dar Franţa şi alte ţări din sudul Euroepi vor ca o serie de probleme care ţin de sectorul agricol să fie excluse din discuţii.

Germania insistă asupra convenirii unui acord de liber-schimb cât mai amplu posibil între UE şi SUA, împotriva rezistenţei opuse de Franţa şi alte ţări din sudul Europei, care vor ca, în cadrul negocierilor, să fie exceptate domenii precum reglementarea alimentară şi tehnologia genetică, pentru a proteja interesele fermierilor lor, scrie „Der Spiegel“.

„Ţinta noastră este mai degrabă o reuşită de proporţii, decât un consens minimal. „De aceea, ar fi păgubos să fie limitată agenda din start şi să fie excluse anumite domenii“,, a declarat ministrul german al Economiei, Philipp Rösler, citat de „Der Spiegel“.

Berlinul este preocupat că, dacă europenii tot ridică pretenţii, SUA ar putea răspunde solicitând excepţii proprii, ceea ce ar duce, în cele din urmă, la convenirea unui acord modest.Potrivit unui studiu al Institutului de cercetări Ifo de la Munchen, cu cât este mai mare reducerea barierelor comerciale, cu atât cresc avantajele economice ale unei uniuni economice transatlantice.

Dacă sunt eliminate taxele vamale, PIB-ul în UE şi SUA va creşte doar cu 0,1% şi respectiv 0,2%, estimează Ifo.
Beneficiile vor fi mult mai importante dacă guvernele introduc totodată norme tehnice comune, standarde de siguranţă şi reguli de competiţie unitare. În acest caz, standardul de viaţă ar creşte cu mai mult de 5% în SUA, cu peste 6% în Europa şi cu peste 8% în Germania, în viitoarele două decenii, previzionează Ifo.

După anunţul lui Obama, negocierile asupra unui accord de liber schimb ar putea începe în iunie. Analiştii spun că Washingtonul vrea un acord comercial rapid, încheiat înainte de alegerile parlamentare din 2014, dacă va fi posibil, şi că răbdarea faţă de europeni va fi limitată. Dacă UE va ezita prea mult timp, SUA şi-ar putea transfera şi mai viguros atenţia spre Asia.
 

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente