NATO ar putea accelera instalarea elementelor antirachetă în Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alianţa Nord-Atlantică (NATO) intenţionează să accelereze procesul de instalare a unor elemente antibalistice în Europa, din cauza tensiunilor cu Federaţia Rusă, a declarat recent secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, potrivit publicaţiei National Journal.

„În acest moment continuăm programul proiectului «Abordare adaptivă etapizată», cu scopul de a ne îndeplini angajamentele asumate faţă de interesele Poloniei, României şi ale partenerilor NATO”, a precizat Chuck Hagel în cadrul unei întâlniri oficiale cu ministrul polonez al Apărării, Tomasz Siemoniak.

Jurnaliştii prezenţi l-au întrebat pe Chuck Hagel dacă instalarea elementelor antibalistice în Europa ar putea fi accelerată având în vedere tensiunile cu Federaţia Rusă pe tema Ucrainei.

„Vom opera modificări acolo unde vor fi nevoie de ele. Cu siguranţă, elementele antirachetă sunt destinate pentru ameninţări reale. Nu sunt doar la nivel teoretic”, a precizat secretarul american al Apărării, conform sursei citate.

În acest context, Chuck Hagel a dorit să precizeze că instalarea elementelor antirachetă în România, până în anul 2015, şi în Polonia, până în 2018, nu reprezintă o ameninţare la adresa Rusiei.

Componenta românească din acest sistem antirachetă va fi instalată la Deveselu.

Sistemul de apărare balistică Aegis are capacitatea de a lansa rachete pentru interceptarea unor dispozitive cu rază scurtă, medie sau lungă care ar putea ajunge pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.

Recent, într-o apariţie televizată, preşedintele rus, Vladimir Putin, a criticat Washingtonul pentru refuzul său de a oferi Moscovei garanţii juridice cu privire la scutul antirachetă instalat în Europa.

„Ni se spune deseori că acest lucru nu este împotriva noastră. Dar toţi specialiştii din domeniul militar înţeleg că implementarea acestor sisteme în apropierea graniţelor ruse acoperă poziţiile rachetelor noastre. Cu toate acestea vom fi răbdători şi vom purta negocieri”, a declarat Vladimir Putin, potrivit agenţiei ITAR-Tass.

„Am avertizat de multe ori că Rusia va răspunde într-un fel la scutul antirachetă din Europa. În acest moment este o cursă a înarmărilor”, a mai spus Vladimir Putin.

Administraţia americană a anunţat luna trecută că suspendă negocierile cu Rusia privind cooperarea antirachetă din Europa din cauza acţiunilor Moscovei în Ucraina.

INFOGRAFIC:Graphic News


Citeşte şi:

NATO îşi întăreşte capacităţile militare pe flancul de Est. Ce state beneficiază de avioanele de vânătoare ale aliaţilor

Un nou stat aliat va trimite aeronave militare de vânătoare în Europa de Est, în urma măsurilor de sporire a securităţile regionale, reiterate de Secretarul General al NATO în această săptămână. Canada va trimite şase avioane de tip F-18 în Europa de Est, pentru a consolida capacităţile NATO, în contextul agravării crizei din Ucraina, potrivit unei declaraţii făcute de premierul canadian Stephen Harper.

Rusia îşi menţine trupele militare în apropierea frontierelor Ucrainei

Federaţia Rusă a anunţat că îşi va menţine trupele militare în apropierea frontierelor Ucrainei, „dată fiind situaţia actuală”, a precizat, vineri, Preşedinţia Rusă, potrivit AFP.

Rusia reînarmează avanposturile sale din Extremul Orient, spre iritarea Japoniei

Kremlinul a anunţat că va demara un plan de reînarmare a Insulelor Kurile, din Oceanul Pacific, teritoriu disputat între Rusia şi Japonia. Vestea apare în contextul adâncirii crizei ucrainene care a provocat o reacţie în lanţ a tensiunilor din Federaţia Rusă şi statele membre NATO.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump