Moartea tragică a unui băiețel sfâșiat de câini, în SUA. Mama ar fi încercat să-l protejeze cu propriul trup

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Kellan, un băiețel în vârstă de șapte ani din din Fort Hall, Idaho, SUA, a murit sfâșiat de o haită de patru câini. Mama copilului, Emily Islas (39 de ani) a încercat să-l apere și să-l protejeze cu propriul corp, dar nu l-a putut salva, și a suferit răni grave, relatează Daily Star și Daily Mail.

Emily Islas, mama lui Kellan mai are o fetiță de cinci ani Foto: gofundme

Sâmbătă în jurul orei 17.50, Emily își lăsase fiul afară să se joace. Și după câteva minute văzând că el nu revine ar fi început să îl caute și l-a găsit întins cu fața în jos pe veranda casei familiei vecinilor săi, în timp ce o haită de câini dintre care doi din rasa Rottweiler îl sfâșiau, potrivit Sho-Ban News.

Ea a încercat să îl salveze dar nu a putut așa că s-a pus deasupra lui, dar a suferit leziuni ale nervilor, o arteră ruptă la brațul drept și leziuni la ceafă, la brațul stâng și la spate.

Poliția a fost chemată la scena sumbră dar băiatul a fost găsit „inconștient” apoi a decedat.

Se crede că câinii care l-au atacat aparțineau vecinilor în spatele casei cărora aveau montată rulota unde Emily și familia sa s-a mutat recent. 

Câinii cu pricina au fost uciși de oficiali de la Poliția Fort Hall și membri ai grupului Fort Hall Game Warden.

Potrivit Daily Mail, dădaca familiei, a susținut că și sora băiatului, în vârstă de cinci ani, Rory, se temea de câinii vecinilor numindu-i anterior „înfricoșători” și avertizând-o să fie „atentă” în preajma lor.

Melissa Karren, din Blackfoot, Idaho, avea grijă de cei doi copii ai lui Emily Islas din 2020 și i-a văzut ultima dată vineri, înainte ca Kellan, în vârstă de șapte ani, să fie ucis în mod tragic în seara următoare.

Rory a menționat că câinii erau cam înfricoșătoriAm presupus că era pentru că erau câini mari. Ea a făcut mici comentarii [despre] cum trebuie să fie atenți în preajma lor. I-am răspuns spunând: Fii drăguță cu ei.  Nu am știut niciodată că sunt patru, m-am gândit că sunt doi”, a precizat femeia.

Vecinii primiseră 15 citații cu privire la animalele lor

Rory era acasă când a avut loc atacul, dar nu a asistat la scenele groaznice, potrivit lui Karren.

Vecinii, Benjamin Dominick Wolfchild și Juliana Wolfchild, nu erau acasă când a avut loc atacul. În trecut ei primiseră 15 citații cu privire la animalele lor, printre care una că nu aveau vaccinurile antirabice ale câinilor lor la zi. Cuplul riscă acum și cu alte acuzații.

Familia Islas tocmai se mutase înapoi în zonă din Idaho Falls în vacanța de Crăciun și Karren credea că vor locui acolo „temporar. Ea nu știe dacă Emily îi cunoștea personal pe vecinii săi.

O strângere de fonduri GoFundMe a fost organizată de prietena familiei Samantha Lenay.

Emily a fost dusă de urgență la spiatal unde a fost supusă unei operații și se află încă în secția de terapie intensivă, încercând să-și revină. Fiica lui Emily, din fericire, nu era acolo când a avut loc atacul”, a spus Lenay.

O anchetă penală este în desfășurare, acuzațiile fiind revizuite de oficiali.

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”