Mike Johnson a fost reales președinte al Camerei Reprezentanţilor. Doi republicani şi-au schimbat votul în ultimul moment

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson. Votul a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani.

Mike Johnson a fost reales președinte al Camerei reprezentanților Foto: EPA EFE

A fost un vot dramatic. Iniţial se părea că Johnson, un aliat al preşedintelui ales Donald Trump, nu va reuşi să obţină majoritatea necesară realegerii sale. În cele din urmă, doi republicani, opozanţi de-ai săi, şi-au schimbat voturile în sensul susţinerii lui, după mai mult de 30 de minute de negocieri.

După votul iniţial prin apel nominal, Johnson părea să fi pierdut cursa, după ce trei reprezentanți din rândurile Partidului Republican nu au votat cu acesta. Pentru a obține majoritatea necesară, Johnson putea pierde doar un vot republican. Thomas Massie, Ralph Norman și Keith Self și-au exprimat, inițial, susținerea pentru alți candidați.

În timpul prelungirii votului, Johnson a reușit să îi convingă pe republicanii Ralph Norman și pe Keith Self să își schimbe voturile, iar în acest fel și-a asigurat victoria.

Mike Johnson a reuşit astfel să obţină 218 voturi, exact pragul minim necesar realegerii sale.

După aproape 45 de minute de la începerea votului, Johnson a fost anunţat ca fiind „ales în mod corespunzător” preşedinte al celui de-al 119-lea Congres, relatează CNN.

Republicanii deţin 219 mandate în Camera Reprezentanţilor, iar democraţii 215 mandate.

Johnson i-a înfuriat pe unii conservatori prin faptul că a apelat în mod repetat la democraţi pentru a obţine voturile necesare în cazul mai multor legi esențiale, inclusiv pentru evitarea blocării guvernului la sfârșitul anului trecut.

Puteţi să-mi scoateţi toate unghiile, puteţi să înfigeţi bambus în ele, puteţi începe să-mi tăiaţi degetele: nu voi vota pentru Mike Johnson”, a declarat cel mai vocal dintre adversari, republicanul Thomas Massie, într-un interviu acordat canalului conservator OAN.

Deşi Johnson a rămas la conducerea Camerei Reprezentanților, el se va confrunta cu o mare provocare în Congres, cu cea mai restrânsă majoritate din ultimii aproape 100 de ani.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”