Suspectul în explozia unei Tesla Cybertrack în fața hotelului Trump era o Beretă Verde. Asemănări stranii cu autorul atacului de la New Orleans
0Șoferul vehicului Tesla Cybertruck, care a explodat miercuri în fața hotelului Trump International din Las Vegas, a fost identificat drept Matthew Alan Livelsberger, o Beretă Verde a Armatei SUA în serviciu activ, potrivit unei surse a forțelor de ordine familiare cu ancheta, relatează CNN.
Livelsberger era sergent major in cadrul forțelor de operațiuni speciale, un grad superior, potrivit a patru oficiali americani. El era în serviciu activ în Germania și făcea parte din Gruparea 10 a Forțelor Speciale, dar era în concediu la momentul incidentului, au declarat oficialii.
Beretele Verzi sunt forță de elită specializată în război de gherilă și tactici neconvenționale peste hotare.
Șeriful din Las Vegas, Kevin McMahill, a declarat joi, la o conferință de presă, că șoferul s-a împușcat în cap înainte de explozia care a rănit șapte persoane în fața hotelului Trump.
McMahill a spus că autoritățile nu îl identifică pe Livelsberger ca fiind persoana găsită în interiorul vehiculului Tesla Cybertruck întrucât, datorită arsurilor, este nevoie de confirmare prin test ADN a identității sale.
Soția lui Livelsberger a identificat tatuajele, a declarat un oficial al poliției pentru CNN.
Spencer Evans, agentul special responsabil de Divizia Las Vegas a FBI, a declarat că motivația suspectului rămâne neclară și că autoritățile nu au identificat vreo legătură „cu o organizație teroristă globală”.
Incidentul a determinat autoritățile să investigheze legături cu atacul care a avut loc la New Orleans, pe o stradă populară aglomerată, de Anul Nou, miercuri, după au fost constatate unele coincidențe, precum faptul că ambele mașini au fost închiriate prin intermediul site-ului Turo și faptul că ambii suspecți aveau experiență militară.
„În acest moment, nu există nicio legătură concretă între atacul de aici, din New Orleans, și cel din Las Vegas”, a declarat joi adjunctul directorului adjunct al FBI Christopher Raia.
FBI, Biroul pentru Alcool, Tutun, Arme de Foc și Explozivi și Departamentul de Poliție din Colorado Springs desfășoară „activitate de aplicare a legii” într-o casă din Colorado Springs legată de explozie, a spus FBI.
Filmul incidentului
Vehicului Tesla a fost închiriat pe 28 decembrie în Denver și a oprit la mai multe stații de încărcare din Colorado, New Mexico, Arizona și Nevada, înainte de a intra în Las Vegas în dimineața zilei de Anul Nou, a spus șeriful din Las Vegas.
Camionul a fost observat în oraș la ora 07:29, s-a plimbat pe bulevardul Las Vegas și ulterior s-a oprit în fața hotelului Trump, unde a explodat, după ce șoferul a detonat o combinație de artificii, benzină și combustibil pentru camping, a spus poliția.
Autoritățile încearcă să acceseze imaginile captate de camerele din interiorul Cybertruck-ului, care probabil au filmat în timpul incidentului, a spus McMahill.
Ce spun colegii despre Matthew Alan Livelsberger
Un membru al familiei și un fost coleg din armată l-a descris pe Livelsberger drept un veteran decorat, a cărui experiență în forțele speciale și explozivi pare în contradicție cu un atac bazat, parțial, pe detonarea unor artificii.
Apoi, Livelsberger își iubea țara și pe președintele ales.
„Când președintele Trump era în funcție (Livelsberger) comenta pe pagina sa de Facebook despre lucrurile pe care le-a spus sau făcut președintele Trump sau despre cum ajută el armata”, a declarat o rudă, care a cerut să nu fie numită, pentru CNN. „Matt nutrea un mare respect pentru Trump – pur și simplu îl iubea pe tip”.
Livelsberger nu era afiliat nicunui partid politic, potrivit bazei de date a alegătorilor din Colorado.
Un camarad din Beretele Verzi care a servit cu Livelsberger în Afganistan a spus că un obiectiv cheie al misiunii lor acolo a fost dezmembrarea unei rețele de forțe aliniate talibanilor care detonau mașini-capcană în și în preajma Kabulului, într-un efort de a destabiliza guvernul.
Livelsberger devenise tată în aprilie anul trecut, a spus fostul său camarad, care s-a declarat șocat de incidentul din Las Vegas, mai ales având în vedere trecutul miliar impresionant al acestuia; o Beretă verde cu experiență în comunicații, IT și vehicule aeriene tactice fără pilot.
Asemănări cu atacul de la New Orleans
Explozia a urmat unui atac mortal de la New Orleans, unde un șofer cu experiență militară americană a intrat cu o camionetă închiriată într-o mulțime care sărbătorea Anul Nou pe Bourbon Street miercuri dimineață, ucigând 14 persoane.
Bărbatul, care a fost ucis de poliție, a fost identificat ca fiind un veteran al armatei SUA din Texas, și avea un steag ISIS în vehicul. El a spus în videoclipurile făcute înainte de atac că s-a alăturat grupului terorist, au spus autoritățile.
Turo, care operează o platformă online de închiriere de mașini, a declarat că serviciile sale au fost folosit pentru a închiria vehicule implicate în evenimentele tragice de la New Orleans și Las Vegas și cooperează cu autoritățile.
„Nu credem că vreunul dintre chiriașii implicați” „să fi avut antecedente penale care i-ar fi identificat drept o amenințare pentru securitate”, a declarat un purtător de cuvânt al lui Turo pentru CNN.
Ambii bărbați au fost staționați la Fort Liberty din Carolina de Nord (fostul Fort Bragg), dar nu există nicio înregistrare că ar fi servit în aceeași unitate sau în aceiași ani, a spus McMahill joi. Bărbații au servit și în Afganistan în 2009, dar McMahill a spus că nu erau în aceeași provincie sau în aceeași unitate.
„Dacă acestea se dovedesc a fi pur și simplu coincidențe, unele foarte stranii, așa că nu suntem pregătiți să excludem sau să excludem nimic în acest moment”, a spus McMahill. „Nici măcar nu am intrat încă în telefoanele sau computerele care, de obicei, sunt foarte, foarte instructive și informative pentru noi în timp ce investigăm.”
FBI a localizat telefoane și laptopuri, iar locuințele sunt percheziționate atât în legătură cu incidentul de la Las Vegas, cât și cu cel de la New Orleans, a declarat secretarul pentru Securitate Internă, Alejandro Mayorkas, pentru Wolf Blitzer de la CNN. Nu există nicio dovadă că altcineva a fost implicat în orchestrarea incidentului Cybertruck, a spus Mayorkas.
Livelsberger a fost membru al celui de-al 10-lea Grup al Forțelor Speciale, care are membri dislocați în Germania, unde operează alături de Comandamentul pentru Africa al armatei americane. Unitățile Forțelor Speciale au fost implicate în mai multe misiuni de combatere a terorismului în Africa și luptă cu grupuri locale cu legături cu ISIS și Al Qaeda. El a fost trimis în Germania și s-a întors în SUA în concediu în preajma Crăciunului, a declarat un oficial al apărării pentru CNN.
Livelsberger are o experiență de 19 ani în forțele speciale ale armatei, cu o specializare în „informații și operațiuni”.