Mexicul a dat în judecată Google, care a redenumit Golful Mexic în „Golful Americii” pe Maps: „Plângerea a fost depusă”

0
Publicat:

Mexic a dat în judecată Google, acuzând gigantul tehnologic că a modificat denumirea Golfului Mexic în „Golful Americii” pe aplicația Google Maps, în versiunea destinată utilizatorilor din Statele Unite. Anunțul a fost făcut vineri, 9 mai, de președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum.

Modificarea de pe Google apare doar pentru utilizatorii americani. FOTO: X / @JamesGrahamAuth

„Plângerea a fost depusă”, a declarat Sheinbaum în cadrul conferinței sale de presă zilnice, fără a oferi detalii despre data sau instanța în fața căreia a fost formulată acțiunea, relatează AFP, preluat de News.ro.

Modificarea vine în urma unui decret semnat de președintele american Donald Trump, în prima zi a celui de-al doilea mandat, pe 20 ianuarie, prin care a redenumit oficial regiunea drept „Golful Americii”. Recent, Camera Reprezentanților din SUA a votat pentru a oferi forță de lege acestui decret.

Google Maps afișează deja noul nume în zona de sud-est a SUA, delimitată de statele Florida, Louisiana și Texas, dar și de Mexic și Cuba — însă doar pentru utilizatorii americani.

Guvernul mexican consideră această decizie abuzivă și susține că decretul american se aplică doar asupra platoului continental care aparține SUA, nu întregului golf.

„Tot ceea ce dorim este ca decretul să fie aplicat în limitele suveranității americane”, a afirmat Sheinbaum. „Statele Unite nu au autoritatea de a redenumi întregul Golf.”

În februarie 2025, președinta Mexicului avertiza că va acționa în justiție compania Google dacă aceasta nu revine asupra modificării. Într-un gest simbolic, Sheinbaum a sugerat ironic că, prin aceeași logică, SUA ar putea fi redenumite „America Mexicană”, făcând trimitere la perioada istorică de dinainte de 1848, când o mare parte din teritoriul actual al SUA aparținea Mexicului.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG