Liderul unui cult poligam avea 20 de soții, printre care și minore. Adepții îi ofereau copiii și nevestele

0
Publicat:

Un lider poligam de la granița dintre Arizona și Utah este acuzat că a avut mai multe soții minore. Acesta s-a căsătorit cu cel puțin 20 de fete și i-a pedepsit pe adepții care nu îl tratau ca pe un profet, arată documente depuse recent la o instanță federală.

Samuel Bateman, bărbat acuzat de acte sexuale cu minori / Foto: Coconino County Sheriff's Department

Potrivit unui document depus recent la un tribunalul federal american, citat de AP, Samuel Bateman a fost membru al „Bisericii Fundamentaliste a lui Isus Hristos și a Sfinților din Ultimele Zile” (FLDS), înainte de a-și înființa propriul grup de adepți. El a fost susținut financiar de bărbați care au renunțat la propriile soții și la copii, susține, sub jurământ, o sursă a FBI.

Dosarul oferă o perspectivă asupra a ceea ce au descoperit anchetatorii într-un caz care a devenit public pentru prima dată în luna august. Autoritățile federale au acuzat trei dintre soțiile autoproclamatului profet de răpire: Naomi Bistline, Donnae Barlow și Moretta Rose Johnson au fugit cu opt dintre copiii lui Bateman, care au fost plasați în custodia statului Arizona la începutul acestui an. Copiii au fost găsiți săptămâna trecută la sute de kilometri distanță, în Spokane, Washington.

Declarația FBI depusă în cazul femeilor se concentrează pe Samuel Bateman, care s-a autoproclamat profet în 2019. Autoritățile au scris că Bateman a orchestrat acte sexuale în care au fost implicate minore și a oferit soții ca daruri adepților săi de sex masculin, susținând că face acest lucru la ordinele „Tatălui Ceresc". Bărbații îl susțineau financiar pe Bateman și îi dădeau drept soții pe propriile lor fiice sau neveste.

Samuel Bateman a fost arestat în luna august, atunci când cineva a observat copiii pe care îi transporta cu o rulotă în orașul Flagstaff. El a plătit o cauțiune, dar a fost arestat din nou și acuzat de obstrucționarea Justiției, în cadrul unei anchete federale, pentru a se stabili dacă nu cumva copiii erau transportați peste granițele statului pentru activități sexuale.

Bărbatul, în vârstă de 46 de ani, a pledat nevinovat la acuzațiile de abuz asupra copiilor din partea statului și la acuzațiile federale de falsificare a probelor. Un proces privind acuzațiile federale este programat pentru luna ianuarie. El rămâne încarcerat în Arizona.

Cum acționa profetul

Oficialii federali susțin că Samuel Bateman s-a implicat în acte oribile cu copii și a apelat la adepții săi pentru a ajuta la acoperirea urmelor sale. 

În documente se arată că bărbatul a încercat să o ia de soție pe singura sa fiică, dar aceasta i-a spus mamei sale despre planul tatălui ei, iar ulterior s-au mutat și au obținut un ordin de protecție. Până în anul 2019, el a avut o singură soție.

Când Bateman a fost arestat, la începutul acestui an, el și-a instruit adepții să obțină pașapoarte și să șteargă mesajele trimise printr-un sistem criptat, susțin autoritățile.

Copiii, identificați după inițialele lor în documentele judiciare, au spus puține lucruri autorităților. Cele trei fete găsite în rulota pe care Bateman o transporta prin Flagstaff — care avea o toaletă improvizată, o canapea, scaune de camping și nu avea ventilație — le-au declarat autorităților că nu au nevoie de îngrijiri medicale, se arată într-un raport al poliției.

Niciuna dintre fetele plasate în custodia statului Arizona nu a vorbit despre abuzuri sexuale din partea lui Samuel Bateman în timpul interviurilor medico-legale. Însă, fetele scriau adesea în jurnale ,care au fost confiscate de FBI, despre interacțiuni intime cu bărbatul. 

Poligamia este o infracțiune în Arizona, dar în Utah una minoră, după o schimbare din 2020 care a pus capăt pedepsei cu închisoarea pentru poligamia între adulți consimțitori. Legiuitorii au votat cu o majoritate covârșitoare pentru această propunere, despre care susținătorii au spus că va permite celor aproximativ 30.000 de persoane care trăiesc în comunitățile poligame din stat să iasă din umbră și să raporteze abuzuri precum căsătoriile cu minori de către alți poligami fără teama de a fi urmăriți penal.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Servicii pentru Copii din Arizona, Darren DaRonco, a refuzat să comenteze pe acest subiect.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat