Judicial Watch: Obama a alocat 8 milioane de dolari pentru activităţile lui Soros din Albania. Cazul României, investigat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Obama a acordat sume de peste 8 milioane de dolari unui grup sprijinit de miliardarul american de origine ungară George Soros pentru finanţarea unor activităţi de stânga în Albania, afirmă organizaţia conservatoare Judicial Watch, citată de Fox News.

Organizaţia îşi bazează afirmaţiile pe un document de 32 de pagini obţinut recent de la Departamentul de Justiţie ca urmare a unei cereri privind accesul la informaţii din mai 2017.

Aceste documente arată, scrie Fox News, că fonduri ale USAID au fost trimise prin Proiectul pentru societatea civilă al agenţiei pentru a sprijini organizaţia East West Management Institute de stânga a lui Soros prin intermediul campaniei „Justice for All“ (dreptate pentru toţi, în trad.) a USAID. 

Astfel, USAID ar fi furnizat 8,8 milioane de dolari pentru respectiva campanie în 2016.

Proiectul „Justice for All“ a fost conceput pentru a întări eficienţa şi transparenţa instanţelor în Albania, având ca scop spporirea încrederii cetăţenilor în justiţie. 

Însă Judicial Watch afirmă că banii ar fi fost folosiţi pentru a da guvernului socialist albanez un control mai mare asupra sistemului judiciar. 

Preşedintele organizaţiei conservatoare Judicial Watch, Tom Fitton, a declarat săptămâna trecută că „este din cale afară de scandalos că Departamentul de Stat a permis operaţiunii Soros să ajute la direcţionarea fondurilor contribuabililor către alte grupuri“. 

În replică, un oficial al USAID a declarat pentru Fox News că agenţia nu a furnizat granturi Fundaţiei pentru o Societate Deschisă din Albania a lui Soros. 

Acum, Judicial Watch încearcă să afle dacă miliardarul George Soros a derulat activităţi similare în România, Macedonia şi Columbia.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare