John Kerry se va întâlni cu şeful diplomaţiei iraniene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul de Stat american, John Kerry, se va întâlni săptămâna aceasta cu ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, la New York, anunţă Casa Albă, care nu exclude posibilitatea unei întrevederi între preşedinţii Barack Obama şi Hassan Rohani, relatează AFP.

„John Kerry se va întâlni cu omologii săi din cadrul P5+1, precum şi cu ministrul iranian de Externe”, a declarat Ben Rhodes, adjunctul consilierului prezidenţial american pentru Securitatea Naţională.


Întrebat dacă este posibilă o întâlnire a preşedintelui SUA cu omologul său iranian, Hassan Rohani, Rhodes nu a exclus această posibilitate.


Întrevederea lui Kerry cu Zarif, programată joi-după-amiază, va fi prima la acest nivel în cadrul negocierilor pe tema programului nuclear iranian şi are loc în contextul în care noua Administraţie de la Teheran a adoptat un ton conciliant.


„Suntem deschişi contactelor cu Guvernul iranian, la mai multe niveluri, dacă iranienii respectă obligaţiile de a răspunde preocupărilor comunităţii internaţionale referitoare la programul nuclear iranian”, a adăugat Rhodes.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție