„Israelul nu a primit tot armamentul pe care l-a cerut”, afirmă cel mai înalt ofițer militar al SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul unei întâlniri de joi cu presa, președintele Statului Major Întrunit, generalul Charles Q. Brown, cel mai înalt oficial militar, a declarat că statul american nu a furnizat Israelului tot armamentul pe care acesta l-a solicitat ca ajutor din partea SUA, relatează Agerpres.

Generalul Charles Q. Brown, sursa Facebook

Unul dintre motivele pentru care americanii nu au răspuns în totalitate cererii Israelului în materie de armament este faptul că administraţia condusă de preşedintele Joe Biden a fost criticată în repetate rânduri de o parte dintre democraţi pentru sprijinul acordat guvernului de la Ierusalim, potrivit Reuters.

Statele Unite acordă Israelului un ajutor militar anual în valoare de 3,8 miliarde de dolari. În timp ce americanii au accelerat livrarea de muniţii şi apărare antiaeriană către aliaţii lor tradiţionali israelieni, unii democraţi, dar şi grupuri de cetăţeni de origine arabă au criticat aceste acţiuni, susţinând că astfel i se dă statului israelian impresia de impunitate.

Secretarul apărării american, Lloyd Austin, s-a întâlnit săptămâna aceasta la Washington cu omologul său israelian, Yoav Gallant, iar Pentagonul a comunicat că au discutat despre asistenţa de securitate a SUA pentru Israel.

„Deşi îi susţinem cu capacităţi, nu au primit tot ce au cerut”, a spus generalul Charles Q. Brown la un eveniment găzduit de Defense Writers Group, asociaţie de presă pentru jurnaliştii specializaţi în domeniul apărării şi al securităţii naţionale. „În parte fiindcă au cerut materiale pe care fie nu avem capacitatea de a le furniza, fie nu dorim să le furnizăm, nu chiar acum”, a adăugat cel mai înalt ofițer militar al națiunii și principalul consilier militar al președintelui, al secretarului apărării și al Consiliului Național de Securitate.

Israelul a declanşat o ofensivă în Gaza după ce teroriştii au ucis 1200 de oameni, majoritatea civili israelieni, şi au luat 253 de ostatici, din care o parte se află încă în mâinile Hamas şi ale altor grupări.

Riposta israeliană la atacul din 7 octombrie anul trecut al organizaţiei islamiste Hamas a ucis până acum peste 32.000 de palestinieni în Fâşia Gaza, conform autorităţilor sanitare din acest teritoriu.

Operaţiunile israeliene au generat o opoziţie în cadrul Partidului Democrat condus de Biden, astfel că mii de alegători au votat „neangajat” la scrutinul primar din cadrul partidului pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare