În ultima sa zi la Casa Albă, Joe Biden i-a graţiat preventiv pe Milley, Fauci şi alți funcționari pentru a-i proteja de represaliile lui Trump

0
Publicat:

Preşedintele în exerciţiu al SUA, democratul Joe Biden, i-a graţiat preventiv în ultima sa zi de mandat pe generalul Mark Milley, medicul Anthony Fauci, pe membrii comitetului Congresului care au investigat asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021, precum şi pe poliţiştii martori în această investigaţie.

Joe Biden în Biroul Oval FOTO: Epa-EFE

"Aceştia sunt funcţionari publici care au servit naţiunea noastră cu onoare şi dăruire şi nu merită să fie ţinte ale proceselor nejustificate şi motivate politic", a motivat Casa Albă aceste graţieri, subliniind că ele "nu trebuie confundate cu recunoaşterea faptului că aceste persoane au comis vreun delict, iar acceptarea lor nu trebuie interpretată greşit ca o recunoaştere a vinovăţiei pentru o infracţiune".

Generalul în retragere Mark Milley a fost şeful Statului Major Interarme în primul mandat al lui Trump, care i-a reproşat lipsa de loialitate, iar mai târziu generalul nu şi-a ascuns susţinerea pentru democraţi.

Trump a sugerat că Mark Milley ar trebui judecat pentru trădare şi chiar să fie executat, după ce a ieşit la suprafaţă că, în perioada când a condus Statul Major, a avut două contacte secrete cu omologul său chinez pentru a-l asigura pe acesta că Trump nu intenţiona să atace China.

Milley a fost citat în cartea "War" a lui Bob Woodward, publicată în octombrie 2024, numindu-l pe Trump "fascist până în măduva oaselor".

Cât despre medicul Anthony Fauci, fost consilier pentru Sănătate al Casei Albe, acesta a gestionat pandemia COVID-19 şi a avut numeroase dispute cu Trump asupra politicilor sanitare în acea perioadă.

Graţierea preventivă îi acoperă de asemenea pe parlamentarii comisiei Congresului care au investigat asaltul asupra Capitoliului şi pe poliţiştii martori care au depus mărturie în anchetă.

Pe 6 ianuarie 2021, aproximativ 10.000 de persoane, majoritatea susţinători ai lui Donald Trump, preşedintele republican atunci încă în funcţie, au pornit într-un marş către Capitoliu şi circa 800 dintre ei au pătruns în clădire în timp ce congresmenii certificau victoria democratului Joe Biden în alegerile prezidenţiale pierdute de Trump.

În incidentele ce au urmat au murit cinci persoane şi aproape 140 de poliţişti au fost răniţi. Peste 1.000 de persoane au fost ulterior arestate în aproape toate cele 50 de state ale SUA pentru participarea la asaltul asupra Capitoliului, dintre care peste 350 au fost acuzate de agresiune sau obstrucţionarea justiţiei. Trump a promis că, imediat ce va reveni la Casa Albă, îi va graţia pe cei care au fost până în prezent condamnaţi pentru acel asalt şi pe care i-a descris drept "ostatici".

Preşedintele democrat Joe Biden l-a graţiat luna trecută şi pe propriul său fiu, Hunter Biden, inculpat în două dosare penale, pentru evaziune fiscală şi deţinere ilegală de armă, a căror sentinţă era aşteptată curând.

De asemenea, preşedintele în exerciţiu a dispus în ultimele luni zeci de graţieri şi mii de comutări de pedepse, majoritatea acestora din urmă având legătură cu infracţiuni legate de droguri.

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța