Hillary Clinton îl acuză pe şeful FBI că i-a subminat campania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hillary Clinton FOTO AFP

Hillary Clinton, învinsă de Donald Trump în alegerile prezidenţiale defăşurate marţi în Statele Unite, l-a acuzat sâmbătă pe şeful FBI că i-a subminat campania când a anunţat că a descoperit noi e-mailuri, relatează presa americană, citată de AFP şi Agerpres.

„Sunt multe motive pentru care nu am reuşit (să câştigăm, n. red.) la alegeri“, a declarat fosta candidată democrată la Casa Albă în cursul unei teleconferinţe cu donatorii şi comisia de finanţe a campaniei sale, a transmis unul dintre participanţi site-ului de informaţii Quartz.

„Analiza noastră arată că îndoielile provocate de scrisoarea lui Jim Comey (directorul FBI) au fost nefondate şi au oprit elanul nostru“, a continuat ea, potrivit acestui participant.

În ceea ce priveşte a doua scrisoare a şefului poliţiei federale, prezentată publicului cu două zile înainte de alegeri, în care o exonera pe Hillary Clinton de orice urmărire penală, nu a făcut decât să întărească mobilizarea partizanilor lui Donald Trump, dar nu a schimbat părerea alegătorilor, conform sursei citate. Această scrisoare a fost „un real element de motivare pentru alegătorii lui (Donald) Trump“, a spus ea.

După examinarea noilor e-mailuri, directorul FBI a scris la 6 noiembrie că îşi menţine poziţia din iulie, potrivit căreia nu există motive să o pună sub acuzare pe Hillary Clinton pentru utilizarea unui cont de mesagerie privat în perioada în care a ocupat funcţia de secretar de Stat al SUA.

Informaţiile FBI au fost prea greu de depăşit de către echipa lui Hillary Clinton, a afirmat un donator la postul CNN. Candidata a recunoscut însă că aceste evenimente nu au fost singurele obstacole cu care s-a confruntat, potrivit sursei sus-menţionate.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate