Guvernatorii mai multor state acuză administraţia Trump de înşelăciune privind distribuirea vaccinurilor anti-COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernatorii mai multor state acuză administraţia Trump de înşelăciune legată de promisiunea de a distribui milioane de vaccinuri pentru Covid-19 dintr-un stoc despre care secretarul pentru Sănătate a recunoscut ulterior că nu există, transmite Reuters.

 Promisiunile făcute guvernatorilor pentru livrarea de vaccinurilor nu s-au materializat, iar deficitul a provocat o stare de confuzie. Cel puţin un centru mare pentru sănătate din New York a fost nevoit să anuleze programările pentru vaccinare, din cauza lipsei vaccinurilor.

Numai 10,6 milioane de americani au fost vaccinaţi, de când autorităţile federale au aprobat folosirea în regim de urgenţă a două vaccinuri, unul produs de Pfizer şi BioNTech, iar al doilea de Moderna, a anunţat Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC).

Acest număr este cu mult mai mic faţă de vaccinarea a 20 de milioane de oameni promisă de administraţia Trump până la sfârşitul anului 2020, în timp ce numărul infectărilor, al spitalizărilor şi al deceselor ating univeluri record.

Vaccinurile Pfizer şi Moderna trebuie administrate în două doze.

Secretarul pentru Sănătate Alex Azar a declarat joi că administraţia va furniza milioane de doze de vaccinuri ţinute de rezervă pentru administrarea celei de-a doua doze de vaccin.

Mulţi guvernatori au afirmat, vineri, că au fost uimiţi să afle că nu au existat stocuri.

”Noaptea trecută am primit veşti îngrijorătoare, care mi-au fost confirmate de generalul Gustave Perna, de la programul Operation Warp Speed: statele nu vor primi cantităţi mai mari de vaccinuri din stocurile naţionale, pentru că nu există o rezervă de doze la nivel federal”, a scris pe Twitter guvernatoarea statului Oregon, Kate Brown.

Guvernatoarea a mai spus că ”aceasta este o înşelăciune la scară naţională”, ea cerând o explicaţie din partea administraţiei.

Washington Post a scris vineri că guvernul federal a rămas fără rezerve de vaccinuri la sfârşitul lunii decembrie.

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, care a apărut pe stadionul Dodger din Los Angeles pentru deschiderea unui centru de inoculare în masă, a declarat că Azar şi vicepreşedintele Mike Pence s-au angajat săptămâna aceasta, într-o conferinţă telefonică cu guvernatorii, să elibereze o rezervă de vaccin despre care Newsom a spus că include 50 de milioane de doze stocate în Michigan.

”Şi apoi am citit, ca toţi ceilalţi, că au renunţat la asta sau, din orice motiv, nu sunt în măsură să facă acest lucru”, a spus Newsom.

Comentariile lui Brown şi Newsom au fost repetate de cel puţin alţi opt guvernatori, majoritatea colegi democraţi, inclusiv de guvernatorul din Wisconsin, Tony Evers, care a numit situaţia drept ”o palmă peste faţă”.

Guvernatorul din Colorado, Jared Polis, a declarat că este ”extrem de dezamăgit” că Azar ”a minţit” statul. Azar a sugerat vineri, într-un interviu acordat NBC News, că dozele în cauză au fost deja alocate statelor.

”Avem acum suficientă încredere că producţia noastră continuă să fie de calitate şi disponibilă pentru a oferi a doua doză pentru oameni”, a spus secretarul HHS.

”Deci nu păstrăm rezerve. Le-am pus la dispoziţia statelor pentru a comanda".

 Pfizer a declarat că a păstrat dozele pentru rapel la cererea guvernului federal şi nu anticipează nicio problemă să le furnizeze americanilor.

”Operaţiunea Warp Speed ​​ne-a cerut să începem să livrăm dozele pentru al doilea vaccin doar recent. Drept urmare, avem la dispoziţie toate dozele pentru rapel în  SUA ”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei într-un comunicat.

Mai multe pentru tine:
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului