FOTO Mărturiile cutremurătoare ale supravieţuitorilor atacului din Newtown / Primele imagini cu victimele masacrului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Supravieţuitorii atacului din Newtown, Connecticut, povestesc  momentele prin care au trecut când au auzit împuşcături în şcoală. Profesorii şi educatorii au încercat să îi ducă pe copii în locuri sigure, relatează CNN.

Copiii în vârstă de cinci ani din grupa educatoarei Janet Vollmer au auzit împuşcăturile, dar nu ştiau despre ce este vorba, fiind mult prea mici pentru a înţelege ce înseamnă acestea. Ei nu au auzit niciodată de Columbine şi nici de Virginia Tech.

În câteva minute, 20 de copii şi şase profesori au fost ucişi. Optsprezece copii - cu vârste cuprinse între cinci şi zece ani - au murit pe loc, au afirmat anchetatorii.  Alţi doi au fost declaraţi morţi la spital.

Educatoarea trebuia să-I facă pe copii să păstreze liniştea în clasă. „S-au auzit nişte sunete ca nişte împuşcături", a declarat educatoarea Janet Vollmer, cu o experienţă de 18 ani în învăţământ, pentru CNN.

Copiii făcuseră însă exerciţii de simulare a unei situaţii de urgenţă la şcoală, aşa că atunci când Vollmer a încuiat uşile şi a tras storurile, ei ştiau ce trebuie să facă, respectiv să „meargă în zona sigură" din spatele clasei. Acolo, ea le-a citit copiilor. Totuşi, aceştia şi-au dat seama că ceva era în neregulă. „Nu li se părea ceva firesc”, a declarat ea.

Când au pus întrebări despre ce se întâmplă, Vollmer le-a spus: „Nu suntem prea siguri, dar vom fi în siguranţă, deoarece stăm aici şi suntem împreună”.

Kaitlin Roig, o altă educatoare,  a auzit focuri de armă şi a ştiut „că ceva este în neregulă". Ea şi-a condus cei 14 copii cu vârste de şase şi şapte ani în toaletă şi i-a ajutat pe unii dintre ei să se urce pe closet pentru a încăpea cu toţii în încăperea minusculă. Apoi a încuiat uşa.

„Le-am spus să facă linişte deplină", a povestit educatoarea.

Dar pe măsură ce trecea timpul, copiii i-au cerut lui Roig să le permită să „iasă să vadă dacă este cineva acolo", dar ea a refuzat.

„Când au început să plângă, le-am cuprins feţele şi le-am spus că va fi bine. Voiam ca acesta să fie ultimul lucru pe care îl aud, nu împuşcăturile din hol”.

Într-o clasă vecină, Alexis Wasik, în vârstă de opt ani, nu ştia ce se întâmplă. Şi ea auzise împuşcături, dar abia după ce au auzit sirenele ea şi colegii ei şi-au dat seama ce se întâmplă. „Toată lumea plângea", a povestit ea, pentru CNN.

„Instinctul îmi spunea că ceva este în neregulă", a declarat Vollmer, care nu auzise niciun anunţ la difuzor cum că ar fi un exerciţiu şi care nu ştia că directorul şcolii, Dawn Hochsprung, şi psihologul Mary Sherlach fuseseră ucişi.

Când poliţiştii au bătut la uşă, copiilor li s-a spus să se alinieze şi să îşi acopere ochii, pentru a fi scoşi din şcoală printr-o ieşire de urgeţă, a povestit Vollmer. Poliţia i-a evacuat şi pe Roig şi elevii săi.
Undeva, în clădirea şcolii se afla corpul ucigaşului, au declarat autorităţile. Poliţia crede că el s-a sinucis.

Lideri de pe întreg mapamondul au adresat, vineri searã, condoleanţe familiilor victimelor atacului armat.

FOTO Locuitorii din Newtown, SUA, îşi plâng morţii, după masacrul de la şcoala din oraş

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”