Fostul preşedinte american Bill Clinton, spitalizat din cauza unei infecţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bill Clinton FOTO Getty Images

Fostul preşedinte american Bill Clinton a fost spitalizat în California, marţi seară, din cauza unei infecţii, a anunţat joi un purtător de cuvânt, potrivit NBC.

Angel Urena, purtător de cuvânt, a spus că afecţiunea lui Clinton nu are legătură cu Covid-19.

„Marţi seară, preşedintele Clinton a fost internat la UCI Medical Center pentru a primi tratament pentru o infecţie ce nu are legătură cu Covid. Este în curs de vindecare, într-o formă bună şi foarte recunoscător medicilor, asistentelor şi echipei care l-au îngrijit excelent”, a spus el într-un comunicat.

Medicii lui Clinton au emis de asemenea un comunicat.

„A fost internat pentru o monitorizare atentă şi pentru administrarea de antibiotic intravenos şi fluide. Va rămâne la spital pentru a fi supravegheat continuu. După două zile de tratament, numărul celulelor sanguine albe tinde să coboare şi răspunde bine la antibiotice”, au transmis medicii Alpesh Amin şi Lisa Bardack. „Echipa medicală din California a comunicat constant cu echipa medicală de la New York a preşedintelui, inclusiv cu cardiologul lui. Sperăm să îl externăm curând”.

O sursă apropiată familiei a spus joi că el se află la terapie intensivă, „ca măsură de precauţie”. Spitalul a fost nevoit să îl izoleze, dar nu pentru că starea lui o cerea. Iniţial, infecţia a fost diagnosticată ca urologică, însă apoi s-a extins, a mai spus sursa.

Bill Clinton, în vârstă de 75 de ani, este cunoscut că are probleme cardiace.

În 2004, a fost supus unui bypass cvadruplu la New York-Presbyterian Hospital. El a revenit la spital în 2010 pentru o altă procedură la inimă, introducerea a două stenturi într-o arteră coronară.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”