Dronele americane, ineficiente pe câmpul de luptă ucrainean. Sunt fragile și nu pot rezista la bruiajul rusesc

0
Publicat:

 Dronele fabricate în SUA sunt în general scumpe, problematice și dificil de reparat, spun directorii companiilor UAV, soldații din prima linie, oficialii guvernului de la Kiev și foștii angajați ai departamentului de apărare al SUA, notează The Wall Street Journal .

„Oficialii guvernamentali ucraineni consideră că dronele fabricate în America sunt fragile și nu pot rezista la bruiaj rusesc și la tehnologiile de bruiaj GPS. Uneori nu au putut decola, finaliza o misiune sau să se întoarcă acasă. Dronele americane deseori nu pot zbura la distanțele declarate de producător sau nu pot transporta o greutate semnificativă" ,  scrie The Wall Street Journal.

Ziarul mai relatează că, neputând găsi soluții adecvate în Occident, Ucraina a apelat la produse chinezești mai ieftine pentru a-și umple arsenalul. Multe drone comerciale americane costă cu zeci de mii de dolari mai mult decât modelele chinezești.

Adam Bry, directorul executiv al Skydio, spune că „reputația generală pentru fiecare clasă de drone americane în Ucraina este că nu funcționează la fel de bine ca alte sisteme.“

CEO-ul și-a catalogat propria dronă ca fiind „o platformă care nu are prea mult succes pe linia frontului“.

PitchBook, o platformă care oferă cercetări și informații complete care acoperă toate piețele de capital la nivel mondial, estimează că aproape 300 de companii americane din domeniul tehnologiei dronelor au obținut în total 2,5 miliarde de dolari în ultimii doi ani.

„The Wall Street Journal“, citând oficiali guvernamentali ucraineni, a remarcat că dronele fabricate în SUA sunt fragile și incapabile să reziste în fata sistemelor de război electronic și de bruiaj GPS. Uneori, acestea nu au reușit să decoleze, să finalizeze o misiune sau să se întoarcă la locul de lansare. Deseori, dronele fabricate în SUA sunt incapabile să zboare pe distanțele prestabilite sau să transporte încărcături utile semnificative.

Directorii companiilor americane producătoare de drone spun că nu se așteptau ca războiul electronic să aibă un impact atât de mare pe frontul din Ucraina. În cazul Skydio, UAV-ul lor a fost dezvoltat în 2019 pentru a îndeplini standardele în materie de culegere de informaţii pe care pe care Armata SUA le-a stabilit la momentul respectiv.

Kievul a optat pentru UAV-urile chinezești

Cu toate acestea, Ucraina a găsit modalități de a obține zeci de mii de UAV-uri, precum și piese de schimb pentru acestea, din China. Fortele Armate Ucrainene utilizeaza drone chinezești comerciale, majoritatea produse de SZ DJI Technology. Într-un comunicat de presă, compania DJI a precizat că firma încearcă să limiteze angajarea dronelor sale în război, dar nu poate controla utilizarea dronelor după ce acestea sunt achiziționate.

WSJ a relatat că Ucraina a dezvoltat, de asemenea, o intraga industrie pe plan local care se ocupa acum de productia a mii de drone, dar care se bazează pe componente importate din China.

Fabricile ucrainene produc sute de mii de drone mici și ieftine, care pot transporta explozibili. În plus, se fabrică drone mai mari care pot lovi adânc în teritoriul rusesc și pot ajunge la navele de război rusești din Marea Neagră.

Armata ucraineană utilizează aproximativ 10.000 de UAV-uri pe lună, pe care nu și le-ar putea permite dacă ar trebui să cumpere drone scumpe fabricate în SUA. Multe dintre UAV-urile comerciale americane costă cu zeci de mii de dolari mai mult decât modelele chinezești.

Mai multe pentru tine:
Victor Ponta recunoaște motivele divorțului de Daciana Sîrbu: „Vinovatul sunt eu, 100%”
Trei zodii vor fi favoritele Universului în luna septembrie 2025. Acești nativi vor avea cea mai bună perioadă din acest an
Familia Iohannis, somată de ANAF să predea cheile imobilului din Sibiu și să plătească banii încasați din chirii în perioada 1999-2015
Câteva lucruri mai puțin cunoscute despre împăratul Traian, cuceritorul Daciei
Scandal la Curtea Penală Internațională. Procurorul-șef Karim Khan, acuzat de agresiune sexuală, invocă un complot al serviciilor israeliene
Prințesa Charlotte face ravagii în vacanță la Balmoral. Scoțienii sunt intrigați de acest detaliu, când o văd prin localitate
După divorțul lui Andi Moisescu, psihologul Radu Leca explică de ce bărbații din showbiz vor să redevină burlaci, în prag de 50 de ani: „Noi aventuri”
Cum a slăbit Gina Pistol opt kilograme în timp record? Soția lui Smiley arată fabulos! „Am băut numai lapte! E laptele minune”
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Crap cu legume la cuptor cum n-ai mai mâncat până acum
Accident feroviar în Satu Mare. O persoană a murit și alta este în stare critică după ce un tren a lovit o mașină. Autoturismul a fost împins 20 de metri