Donald Trump impune noi taxe vamale majorate pentru alte șase țări, printre care R. Moldova: „Nu vor exista alte amânări”

0
Publicat:

Statele Unite impun tarife de până la 40% pentru exporturile din mai multe țări, inclusiv Moldova, începând cu 1 august.

Donald Trump impune noi taxe vamale majorate pentru șase țări FOTO: Profimedia

Președintele american Donald Trump a transmis miercuri o nouă serie de scrisori oficiale liderilor din cel puțin șase țări, anunțând creșterea tarifelor vamale pentru exporturile acestora către Statele Unite. Măsura face parte dintr-o strategie mai amplă de redesenare a relațiilor comerciale globale, relatează CNBC.

Republica Moldova, printre țările vizate

Scrisorile, publicate chiar de Trump pe platforma sa Truth Social sub formă de capturi de ecran, au fost adresate conducătorilor din Filipine, Brunei, Moldova, Algeria, Irak și Libia.

Anunțul vine la doar două zile după ce liderul de la Washington a informat alte 14 state, inclusiv Japonia, Coreea de Sud, Malaezia, Kazahstan, Africa de Sud, Bosnia și Herțegovina sau Serbia, că vor fi supuse unor măsuri similare.

Tarife între 20% și 40%, aplicabile din august

Potrivit documentelor semnate de Trump, noile tarife, ce variază între 20% și 40%, vor intra în vigoare începând cu 1 august. Scrisorile conțin formulări aproape identice și precizează că aceste procente “ar putea fi revizuite în funcție de relația noastră cu țara dumneavoastră”.

Ofensivă comercială începută în aprilie

Actualul val de notificări vine în continuarea unei campanii lansate pe 2 aprilie, când Trump a anunțat o taxă vamală de bază de 10% aplicabilă aproape tuturor țărilor, cu valori mai mari pentru unele dintre ele. Inițiativa a provocat atunci o săptămână de incertitudine pe piețele internaționale, care s-a mai domolit abia după ce președintele american a decis amânarea aplicării tarifelor cu 90 de zile.

Această perioadă de grație urma să expire miercuri, însă luni Trump a semnat un ordin executiv prin care prelungește termenul-limită până la 1 august. Totuși, într-o postare publicată marți, el a transmis un mesaj clar: „Nu vor exista alte amânări”.

Noua mișcare amplifică tensiunile comerciale internaționale și ridică semne de întrebare în legătură cu impactul asupra economiilor vizate, inclusiv cea a Republicii Moldova.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete