Donald Trump a dat startul sfârşitului Obamacare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Donald Trump a semnat primul său ordin executiv vineri, îndreptându-se spre Biroul Oval la scurt timp după parada inaugurală, dând startul relaxării reglementărilor asociate cu Obamacare, legea pentru asistenţă medicală a predecesorului său pe care Trump a promis să o înlocuiască.

Acesta este un decret pentru a „reduce greutatea” financiară a legii, înainte de abrogarea sa, a declarat secretarul general al Casei Albe, Reince Priebus. Această lege a permite tuturor americanii sa aiba asigurare de sanatate.

În detaliu, preşedintele a ordonat administraţiei sale să folosească toate marjele posibile de manevră pentru a nu aplica legea în vigoare, prin scutiri şi amânări.

De asemenea, printr-o notă de la şeful personalului lui Trump, Casa Albă a realizat o îngheţare imediată de reglementare pentru toate agenţiile guvernamentale, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer. Casa Albă nu a oferit imediat detalii despre ce implica ordinul executiv sau memento-ul respectiv.

Într-o ceremonie de semnare aranjată pripit, cu unii dintre consilierii de top în jurul lui, Trump s-a aşezat în spatele biroului prezidenţial şi a semnat ordinul. El a semnat, de asemenea, şi mandatul pentru secretarul său al apărării recent confirmat, James Mattis, şi pentru secretarul pentru Securitatea Internă, John Kelly.

Înlocuirea şi abrogarea „Affordable Care Act” sau „Obamacare” a fost un angajament central pe care Trump şi l-a asumat în timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, cu toate că republicanii din Congresul SUA nu au stabilit încă un plan pentru a înlocui programul de asigurare.

Planul lui Trump de abrogare a programului de asigurare medicală promovat de preşedintele Barack Obama a început să ia contur la mijlocul lunii ianuarie, când Senatul american a votat o rezoluţie prin care le cere comisiilor de resort ale Congresului să pună la punct legislaţia necesară pentru abrogare.

Atunci, republicanii au declarat că procesul de anulare a Obamacare ar putea dura luni de zile, iar dezvoltarea unui plan de înlocuire ar putea dura şi mai mult. Ei sunt supuşi, însă, la presiuni din partea lui Trump să acţioneze rapid.

Legislaţia pentru extinderea accesului la sănătate (Affordable Care Act), supranumită Obamacare, a fost introdusă în 2010 şi este nepopulară în rândul multor americani, deoarece a mărit contribuţiile la asigurările de sănătate pentru contribuabili.

Sumele astfel obţinute finanţează accesul la servicii de sănătate al americanilor care nu plătesc contribuţii.

Milioane de americani s-au înscris în acest program, pentru a obţine acces la servicii medicale.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine