Doi dintre cei mai temuţi lorzi ai drogurilor din Mexic, capi ai cartelului Sinaloa, au fost arestaţi în Texas

0
Publicat:

Autorităţile americane au anunţat că i-au arestat pe doi dintre cei mai temuţi lorzi ai drogurilor din Mexic, Ismael „El Mayo” Zambada şi fiul fostului său partener, Joaquin „El Chapo” Guzman, care aduceau pe piaţa din SUA mari cantităţi de droguri periculoase.

Pentru capturarea lui Ismael Zambada se oferea o recompensă de 15 milioane dolari

Ismael „El Mayo” Zambada este unul dintre cei mai importanţi traficanţi din istoria Mexicului. Împreună cu El Chapo, care a fost extrădat în Statele Unite în 2017 şi ispăşeşte o pedeapsă pe viaţă într-o închisoare de maximă securitate, a înfiinţat cartelul de la Sinaloa, relatează Reuters.

Autorităţile americane oferiseră o recompensă de 15 milioane de dolari pentru capturarea lui Zambada, în timp ce pentru Guzman Lopez  recompensa era de 5 milioane de dolari.

Împotriva lui Ismael Zambada, despre care se crede că are peste 70 de ani, cât şi împotriva lui Joaquin Guzman Lopez, care are peste 30 de ani şi este fiul lui El Chapo, există acuzaţii multiple în SUA pentru că au transportat cantităţi uriaşe de droguri pe străzile din SUA, inclusiv fentanil, care a devenit principala cauză de deces pentru americanii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 45 de ani.

Cei doi traficanţi au fost reţinuţi după ce au aterizat cu un avion privat în El Paso, au declarat doi oficiali americani pentru Reuters.

Guzman Lopez este unul dintre cei patru fii ai lui El Chapo, cunoscuţi sub numele de Los Chapitos sau Micii Chapos, care au moştenit fracţiunea tatălui lor din cartelul de la Sinaloa. Fratele său, Ovidio Guzman, a fost arestat anul trecut şi extrădat în Statele Unite.

În ultimii ani, cartelul de la Sinaloa a devenit cea mai importantă ţintă pentru autorităţile americane, care spun ca acesta devenise cel mai mare furnizor de fentanil pentru Statele Unite.

Ismael „El Mayo” Zambada şi Guzman Lopez sunt acuzaţi „că au condus operaţiunile criminale ale cartelului, inclusiv reţelele sale de producere şi trafic de fentanil”, a declarat procurorul general al SUA, Merrick Garland, într-un comunicat.

Cartelul de la Sinaloa face trafic de droguri în peste 50 de ţărişi este una dintre cele mai puternice două grupări de crimă organizată din Mexic, potrivit autorităţilor americane. Zambada şi fiii El Chapo aparţin unor generaţii diferite de traficanţi, cu stiluri diferite. În timp ce Zambada este cunoscut ca un narcotraficant „de modă veche”, evitând lumina reflectoarelor şi operând din umbră, fiii lui El Chapo au atras atenţia pe măsură ce au urcat în ierarhia cartelului, fiind extrem de violenţi.

Arestarea celor doi lorzi ai drogurilor a făcut parte dintr-o operaţiune comună a Biroului Federal de Investigaţii (FBI) şi a agenţiilor de Investigaţii pentru Securitate Internă (HSI), au precizat doi oficiali americani.

În ultimul an, autorităţile americane au lansat noi acuzaţii împotriva lui Zambada şi a fiilor lui Guzman care se referă la contrabanda de fentanil, precum şi la fluxul de substanţe chimice precursoare către laboratoarele ilicite operate de cartelul lor criminal.

De-a lungul deceniilor, cartelul a înfiinţat lanţuri de aprovizionare sofisticate pentru a transporta droguri pe tot globul şi pentru a-şi procura substanţe chimice strict reglementate pentru baza lor din Sinaloa.

 „Fentanilul este cea mai mortală ameninţare legată de droguri cu care s-a confruntat ţara noastră, iar Departamentul de Justiţie nu va avea linişte până când fiecare lider al cartelului, membru şi asociat responsabil pentru otrăvirea comunităţilor noastre nu va fi tras la răspundere”, a declarat procurorul general al SUA, Merrick Garland.

Mai multe pentru tine:
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie