Discursul lui Trump de la adunarea NATO a surprins chiar şi echipa de securitate a acestuia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Decizia preşedintelui Donald Trump de a nu reafirma prevederile Articolului 5 al NATO a dezamăgit şi a surprins nu doar statele membre ale alianţei, ci şi pe propriii consilieri de securitate, relatează publicaţia Politico, citând surse apropiate administraţiei.

Conform celor de la Politico, consilierul pe securitate, H. R. McMaster, secretarul apărării, James Mattis, şi secretarul de stat Rex Tillerson i-au subliniat în repetate rânduri preşedintelui Trump importanţa reiterării prevederilor Articolului 5 - iar în săptămânile premergătoare acestei întâlniri au făcut eforturi pentru a se asigura că această frază este inclusă în discursul preşedintelui. Certitudinea oficialilor administraţiei Trump era atât de mare încât cu o zi înainte aceştia le-au declarat celor de la NY Times că această frază va fi cu siguranţă inclusă.

Surpriza a venit chiar în cadrul ceremoniei de deschidere a noului cartier general al NATO de la Bruxelles, în timpul discursului preşedintelui Trump când consilierii pe securitate ai actualei administraţii au realizat că şeful lor a luat o decizie cu asemenea consecinţe nu doar fără a-i consulta, dar fără măcar a-i informa despre acest lucru.

„Au avut discursul corect, ce fusese validat de McMaster, cel târziu până în acea dimineaţă”, a declarat una din sursele citate.

„A existat un alt discurs asupra căruia o întreagă altă echipă a lucrat” - şi acesta nu a fost discursul pe care Trump l-a ţinut. „Nici măcar nu au ştiut că a fost schimbat. Au aflat acest lucru chiar atunci când a fost ţinut”, susţine o altă sursă citată de Politico.

În schimbul unui discurs care să reafirme susţinerea Statelor Unite pentru NATO şi aliaţii săi militari, Donald Trump a ales să critice statele europene pentru „faptul de a nu-şi plăti contribuţia corectă la bugetul de apărare”.

Explicaţia pentru această decizie pare a fi unanim acceptată în presa de peste ocean, şi care nu a fost negată de oficiali ai administraţiei, este că Donald Trump a luat această decizie la sfatul şi influenţat de consilierii săi politici Steve Bannon şi Stephen Miller.

Acest episod a fost descris corect drept o diviziune majoră în istoria de 70 de ani a acestei alianţe. Însă reprezintă şi momentul unei diviziuni majore în interiorul administraţiei Trump, cu preşedintele american omiţând informaţii vitale faţă de principalii consilieri pe securitate naţională. În plus, aceştia s-au văzut puşi într-o situaţie delicată fiind nevoiţi să iasă public ulterior cu declaraţii neconvingătoare prin care să încerce cumva să restabilească încrederea aliaţilor europeni în ciuda celor afirmate de Donald Trump. 

Acest episod confirmă faptul că instinctele impulsive ale preşedintelui Trump în materie de politică externă nu pot fi controlate de experimentata echipă de securitate naţională.

„Se prea poate ca cei trei să fie adulţii din casă însărcinaţi să aibă grijă de Trump”, după cum sunt numiţi de presa de peste ocean, „dar episodul NATO arată clar că Trump nu este în casă cu ei”, concluzionează cei de la Politico.

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet