Departamentul de Stat a ordonat familiilor angajaţilor Ambasadei SUA la Kiev să părăsească Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Shutterstock

Departamentul de Stat al SUA a ordonat familiilor angajaţilor ambasadei americane la Kiev să părăsească ţara şi a permis, de asemenea, să facă acest lucru unei părţi din personalul misiunii diplomatice. Acest lucru se precizează în declaraţia Ministerului de Externe, publicată duminică.

"Departamentul de Stat a permis plecarea voluntară <...> a funcţionarilor publici americani care îndeplinesc sarcini care nu sunt urgente. În acelaşi timp, Departamentul de Stat a ordonat membrilor familiilor funcţionarilor publici americani să plece de la ambasada americană la Kiev", a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului.

`Permisiunea de plecare le oferă angajaţilor menţionaţi posibilitatea de a pleca dacă doresc. Cu toate acestea, ei, nu sunt obligaţi să plece, dar, membrii famililor lor sunt obligaţi să părăsească ţara",  a spus oficialul. În  comunicatul oficial nu a fost precizat numărul de angajaţi şi membri ai familior acestora, ce ar urma să plece.

Despre activitatea ambasadei
Totodată, după cum a remarcat un reprezentant de rang înalt al unui departament, ambasada va continua să lucreze.

„Ambasada SUA continuă să lucreze, iar însărcinata cu afaceri [în Ucraina] Christina Quinn rămâne în ţară”, a spus el. Potrivit oficialului american, acest lucru este „necesar pentru a oferi sprijin Ucrainei într-un moment dificil”.

„Sprijinul nostru pentru Ucraina rămâne neschimbat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, menţionând că „nu este subminat în niciun fel de măsurile de precauţie luate”. „Rămânem angajaţi faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei”, a spus oficialul, subliniind că Statele Unite vor continua să ofere şi asistenţă militară Kievului. În acelaşi timp, în cazul unei escaladări a situaţiei, Washingtonul „va fi gata să ofere Ucrainei asistenţă militară suplimentară, pe lângă ceea oferită deja”.

Despre escaladarea tensiunii în Ucraina
În cazul unei escaladări a tensiunii în Ucraina, Statele Unite nu ar mai putea să-şi evacueze cetăţenii din ţară, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.

Potrivit Departamentului de Stat, angajaţii ambasadei Statele Unite pleacă pentru faptul că Rusia „poate începe operaţiuni militare în orice moment”. „Guvernul SUA nu va putea atunci să evacueze cetăţenii americani”, a spus purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, menţionând că cetăţenii americani ar trebui să ia în considerare să părăsească ţara pe cont propriu, inclusiv prin zboruri civile. În plus, Departamentul de Stat a recomandat americanilor care rămân în Ucraina să completeze formulare electronice pentru înregistrarea lor.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat a afirmat încă o dată că Rusia „ar putea crea un pretext fals pentru invadarea Ucrainei” şi „într-un fel sau altul pentru a răsturna şi schimba guvernul” la Kiev. Totodată, Departamentul de Stat a subliniat că nu ştie sigur care sunt „intenţiile preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin” în raport cu Ucraina.

"Nu ştim dacă a luat decizia de a invada Ucraina. Dar şi-a întărit puterea militară de-a lungul graniţei cu Ucraina pentru a avea o astfel de oportunitate", a spus Departamentul de Stat.

Despre recomandări pentru americani
De asemenea, Departamentul de Stat a completat recomandarea existentă pentru americani de a se abţine de la călătorii în Rusia, menţionând că, potrivit Washingtonului, există tensiune la graniţa dintre Federaţia Rusă şi Ucraina.

Documentul precizează că „Departamentul de Stat şi-a republicat avizul de călătorie în Rusia pentru a include informaţii despre tensiunile actuale de-a lungul graniţei cu Ucraina”.

În document se precizează astfel că „Înlocuieşte recomandarea anterioară <...> emisă la 2 noiembrie 2021”, a spus Departamentul de Stat. Noua formulare a recomandării spune: „Nu călătoriţi în Rusia din cauza tensiunilor continue la frontieră cu Ucraina, a potenţialei hărţuiri a cetăţenilor americani şi a capacităţii limitate a Ambasadei Statelor Unite de a-i ajuta pe cei care se confruntă cu astfel de probleme."

Anterior, a fost publicată o declaraţie a Departamentului de Stat, în care se menţiona că aceste decizii au fost luate „din cauza riscului continuu al acţiunii militare din partea Rusiei”. „Cetăţenii americani ar trebui să ia în considerare plecarea folosind zboruri comerciale sau alte forme de transport privat”, a spus agenţia.

Recent, în ţările occidentale, precum şi la Kiev, au existat declaraţii despre o posibilă invazie rusă a Ucrainei. Secretarul de presă al preşedintelui Federaţiei Ruse, Dmitri Peskov, a calificat astfel de informaţii ca fiind goale şi nefondate escaladarea tensiunii.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie