Departamentul de Stat a găsit România pe rutele traficului de persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România reprezintă o ţară sursă, de tranzit şi destinaţie pentru victime ale traficului de persoane, potrivit unui raport al Departamentului de Stat american.

Traficul de persoane rămâne o problemă pentru România, care nu îndeplineşte standardele minime în materie de combatere a acestui flagel, atrage atenţia diplomaţia americană în raportul „Traficul de persoane - 2017“. Raportul mai menţionează că ţara noastră depune eforturi în contracararea acestei probleme.

Muncă forţată şi prostituţie

„După cum s-a raportat în ultimii cinci ani, România reprezintă o ţară sursă, de tranzit şi destinaţie pentru bărbaţi, femei şi copii supuşi muncii forţate şi pentru femei şi copii victime ale reţelelor de proxenetism“, semnalează Departamentul de Stat american.

Potrivit raportului, bărbaţi, femei şi copii din România sunt „exploataţi în agricultură, în construcţii, în servicii casnice, hoteluri şi întreprinderi“. De asemenea, unii sunt „forţaţi să cerşească în România şi în alte ţări europene“.

Diplomaţia americană subliniază că ţara noastră nu îndeplineşte standardele minime pentru eliminarea traficului de persoane, dar depune eforturi pentru ameliorarea luptei împotriva acestui flagel.

„Instituţiile guvernamentale din România nu îndeplinesc în totalitate standardele minime pentru eliminarea traficului de persoane, dar depun eforturi în acest sens, (care sunt, n. red.) mai mari comparativ cu perioada monitorizată anterior“, arată raportul.

Deficienţele şi realizările României

Deficienţele României constau în lipsa specializării judecătorilor pentru cazuri de trafic de persoane şi în faptul că asistenţa guvernamentală acordată victimelor rămâne limitată. Majoritatea victimelor rămân neprotejate, fără acces la servicii speciale, expuse riscului repetării traumelor, avertizează Departamentul de Stat american.

În schimb, raportul remarcă creşterea eforturilor în aplicarea legilor privind combaterea traficului de persoane şi a colaborării instituţiilor guvernamentale cu organizaţiile nonguvernamentale preocupate de această problemă.

România este inclusă în categoria a doua a ţărilor ale căror instituţii nu respectă încă standardele minime în materie de combatere a traficului de persoane, alături de Afganistan, Albania, Brazilia, Egipt, Grecia, Iordania sau Turcia.

Statele Unite, Australia, Coreea de Sud, Israelul şi ţările vest-europene fac parte din categoria celor care respectă standardele minime în contracararea traficului de persoane.

Raportul mai conţine şi categoria „a doua - sub supraveghere“, adică ţările cu un număr mare de victime, dar care depun eforturi pentru atingerea standardelor minime. Algeria, Bangladesh, Bulgaria, Camerun, Irak, Serbia, Ungaria şi Republica Moldova fac parte din această categorie.

Ţările care nu respectă standardele în materie de combatere a traficului de persoane şi nici nu depun eforturi în acest sens sunt incluse în ultima categorie. Belarus, Burundi, China, Iran, Rusia şi Siria sunt câteva dintre ţările plasate în acest rang.

Recomandări pentru ţara noastră

România este îndemnată să-şi amelioreze serviciile de asistenţă pentru victime, să intensifice finanţarea ONG-urilor implicate în problema traficuluide persoane, să sporească investigarea şi condamnarea traficanţilor, inclusive a oficialilor complici, să acorde o atenţie mai mare specializării poliţiştilor, procurorilor şi judecătorilor şi să lanseze demersuri pentru depistarea categoriilor vulnerabile. 

Mai multe pentru tine:
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet