Decizie istorică în Senatul SUA. Senatoarele îşi vor putea alăpta bebeluşii în timp ce votează o lege

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alesele din Senatul american vor putea să-şi legene sau să-şi alăpteze bebeluşii în timp ce participă la o dezbatere sau votează o lege în Capitoliu. O propunere de lege în acest sens a fost adoptată în unanimate.

La 50 de ani, senatoarea Tammy Duckworth a devenit mamă pentru a doua oară. Fiind prima femeie din istoria SUA care a născut în timpul exercitării mandatului de senatoare, s-a confruntat cu o situaţie nemaiîntâlnită până acum. Mai exact, ea s-a trezit în imposibilitatea de a participa la o dezbatere şi de a avea grijă în acelaşi timp de cea de a doua fiică a sa. Prin urmare, a venit cu o propunere de lege care să permit acest lucru pe viitor. În pofida unor mici reticenţe, iniţiativa a fost susţinută în unanimitate. Legea prevede doar prezenţa copiilor de până la un an, scrie slate.fr.

„A fost o dezbatere foarte concretă despre cum o mamă poate vota şi avea grijă în acelaşi timp de copilul său“, a spus senatoarea republicană Susan Collins. Limita de vârstă fost fixată la un an „pentru a nu ne trezi cu mai mulţi copii care aleargă peste tot“, a explicat ea.

Codul vestimentar al Senatului nu se va aplica sugarilor, a precizat senatoarea democrată Amy Klobuchar.

Alcătuit în proporţie de 77% din bărbaţi şi având o vârstă medie de 60 de ani, Senatul american îşi schimbă rar protocolul.

Tammy Duckworth şi fostul preşedinte american Barack Obama la Momeorialul Soldaţilor din Chicago FOTO EPA-EFE

Senatoare de Illinois, Tammy Duckworth a apreciat acest vot drept un semn al intrării Senatului american în „secolul XXI“. Ea este obişnuită cu rolul de pionieră, fiind, pe lângă mamă în timpul mandatului, şi prima senatoare cu handicap din Statele Unite. Fostă membră a armatei americane, ea şi-a pierdut gambele în războiul din Irak şi merge cu ajutorul a două proteze.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice