Curtea Supremă a SUA i-a dat undă verde lui Trump să expulzeze imigranți în baza unei legi din 1798, folosită până acum doar în caz de război

0
Publicat:

Curtea Supremă a SUA a suspendat luni din motive tehnice interdicţia expulzării de migranţi în temeiul unei legi speciale utilizate în timp de război şi care a fost adoptată în 1798.

Donald Trump/FOTO: AFP

La 16 martie, dorind să expulzeze presupuși membri ai bandei venezueleze de traficanți de droguri Tren de Aragua, Trump a încercat să invoce o lege din 1798, folosită ultima dată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Donald Trump a cerut demiterea judecătorului James Boasberg, magistratul care a  a suspendat, timp de două săptămâni, orice expulzare bazată exclusiv pe legea „dușmanului străin” din 1798.  

Preşedintele republican a salutat luni decizia Curții Supreme, care are majoritate conservatoare.

Curtea Supremă a menţinut domnia legii în ţara noastră, permiţându-i unui preşedinte, oricare ar fi acesta, să ne securizeze graniţele şi să protejeze familiile noastre şi ţara noastră. O ZI MARE PENTRU JUSTIŢIE ÎN AMERICA!", a transmis Trump pe reţeaua sa de socializare Truth Social.

Curtea Supremă a ridicat restricţiile temporare impuse de judecătorul Boasberg, dar în principal din motive tehnice, legate de locul unde s-a desfăşurat şedinţa în care acesta şi-a pronunţat decizia: migranţii care intentaseră acţiunea pentru a împiedica expulzarea lor se află în Texas, în timp ce şedinţa a avut loc la Washington, scrie Agerpres.

Curtea Supremă a subliniat totuși că străinii care se confruntă cu deportarea în temeiul acestei legi trebuie să poată beneficia de o formă de proces echitabil.

Persoanele reţinute în temeiul Alien Enemies Act trebuie să fie notificate şi pot contesta expulzarea lor", se arată în hotărârea Curţii Supreme, care a mai adăugat că "singura problemă este ce instanţă ar trebui să decidă".

Lee Gelernt, avocat în cadrul influentei organizaţii pentru drepturile civile ACLU, a salutat într-un comunicat menţionarea necesităţii unui proces echitabil drept o „victorie semnificativă".

De asemenea, președintele Curții Supreme, John Roberts, și alți patru judecători au votat în favoarea anulării deciziei de interzicere temporară a evacuărilor. Alţi judecători au exprimat opinii contrare.

Preşedintele Statelor Unite a invocat o lege destinată vremurilor de război şi veche de mai multe secole pentru a trimite oameni într-o închisoare de brutalitate notorie şi administrată de o ţară străină", a notat judecătoarea Ketanji Brown Jackson.

Judecătoarea Sonia Sotomayor şi-a exprimat la rândul ei îngrijorarea cu privire la „o ameninţare excepţională la adresa statului de drept".

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026