Curtea Supremă a Statelor Unite a votat pentru eliminarea dreptului la avort

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: EPA-EFE

Curtea Supremă a Statelor Unite se pregăteşte să anuleze decizia istorică din 1973 prin care ea a recunoscut dreptul la avort, a relatat luni seară publicaţia Politico, sprijinindu-se pe o scurgere inedită de documente, potrivit AFP.

UPDATE 19.03: Curtea Supermă a Statelor Unite a recunoscut că a votat pentru eliminarea dreptului la avort 

Judecătorul-şef al Curţii Supreme a Statelor Unite, John Roberts, a confirmat marţi veridicitatea documentului obţinut pe surse de Politico care demonstrează că instanţa supremă americană a votat pentru eliminarea dreptului la avort, relatează Reuters

De asemenea, John Roberts a declarat într-un comunicat înmânat presei că actul, datat din luna februarie, este veridic şi că i-a solicitat ofiţerului Curţii Supreme de la Washington să demareze o investigaţie privind scurgerea de informaţii. 

„În măsura în care această trădare a informaţiilor confidenţiale ale curţii era menită să submineze integritatea operaţiunilor noastre, ea nu va reuşi”, a afirmat judecătorul-şef al Curţii Supreme a Statelor Unite, John Roberts. 

„Munca curţii nu va fi afectată în niciun fel”, a punctat el. Totodată, Roberts a mai spus că astfel de acte circulă de regulă între judecătorii Curţii Supreme. 

Ştirea iniţială:

Într-un articol care trimite o undă de şoc la Washington, publicaţia de ştiri susţine că a intrat în posesia unui draft al unei hotărâri majoritare redactat de judecătorul conservator Samuel Alito şi datat 10 februarie, potrivit Agerpres. 

Decizia Roe vs. Wade care, în urmă cu aproape jumătate de secol, a stabilit că Constituţia americană protejează dreptul femeilor la avort, a fost „complet lipsită de fundament de la început", conform acestui text de 98 de pagini care ar putea face obiectul unor negocieri până la 30 iunie.

„Considerăm că Roe vs. Wade trebuie anulată. Avortul constituie o chestiune morală profundă. Constituţia nu le interzice cetăţenilor din fiecare stat să reglementeze sau să interzică avortul”, scrie Samuel Alito în document, intitulat „Avizul Curţii” şi publicat pe site-ul Politico.

Potrivit judecătorului, acest drept „nu este protejat de nicio dispoziţie din Constituţie”.

Dacă această concluzie va fi reţinută de Înalta Curte, atunci SUA ar reveni la situaţia care era în vigoare înainte de 1973, când fiecare stat era liber să interzică sau să autorizeze avorturile.

Date fiind fracturile geografice şi politice majore pe acest subiect, jumătate dintre state, în special din sudul şi centrul conservatoare şi religioase, ar urma să interzică rapid procedura pe teritoriul lor.

„Să fie clar: este un draft. Este scandalos, fără precedent, dar nu este final: avortul rămâne dreptul vostru şi este încă legal”, a scris pe Twitter organizaţia Planned Parenthood, care gestionează numeroase clinici care practică avorturi.

Începând din septembrie, această nouă Curte Supremă le-a transmis mai multe semnale favorabile celor care se opun avortului.

Mai întâi, ea a refuzat să împiedice intrarea în vigoare a unei legi în Texas care limitează dreptul la avort la primele şase săptămâni de sarcină, comparativ cu două trimestre în cadrul legal actual.

La examinarea în decembrie a unei legi din Mississippi, care chestiona de asemenea perioada legală pentru avort, o majoritate a magistraţilor au lăsat de înţeles clar că ei sunt pregătiţi să modifice sau chiar să anuleze decizia Roe vs. Wade.

Documentul prezentat de Politico are legătură cu acest dosar. Publicarea sa constituie o scurgere rară de informaţii pentru Curtea Supremă, unde secretul deliberărilor nu a fost aproape niciodată încălcat.

"Sunt aproape sigur că nu a mai avut loc niciodată o astfel de scurgere de informaţii" la Curtea Supremă, a comentat pe Twitter juristul Neal Katyal, care a pledat în mai multe rânduri în numele administraţiei lui Barack Obama în faţa înaltei instanţe. În opinia sa, există "mai multe semne" care lasă de înţeles că documentul este real.

Curtea Supremă a refuzat să răspundă unei solicitări a AFP de a face un comentariu.

200 de apărători ai dreptului la avort s-au adunat spontan în faţa Curţii Supreme de la Washington

Fără a aştepta decizia oficială, aproximativ 200 de apărători ai dreptului la avort s-au adunat spontan luni seară în faţa templului de marmură albă care găzduieşte Curtea Supremă la Washington.

În apropiere, un mic grup de opozanţi ai avortului celebra la rândul său viitoarea anulare a deciziei Roe vs. Wade.

Divizată, clasa politică a reacţionat de asemenea puternic la articolul din Politico.

Mai mulţi aleşi democraţi au spus că el confirmă „urgenţa” de a introduce în lege dreptul la avort. "Trebuie să protejăm dreptul de a alege şi de a înscrie (decizia) Roe vs. Wade în lege”, a scris pe Twitter senatoarea Amy Klobuchar.
 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort