Cum foloseşte Washingtonul programul de avioane de luptă F-35 pentru a-şi spori propria influenţă

Săptămâna trecută, Ankara a primit primele componente ale sistemului defensiv rus S-400, despre care Washingtonul spune că este incompatibil cu participarea Turciei în consorţiul F-35. Departamentul Apărării a încetat să mai pregătească piloţi turci pe acest avion, la Baza Aeriană Luke, din Arizona şi Congresul ameninţă că va elimina Turcia din program cu totul, scrie Foreign Policy.

În cel mai rău caz pentru Turcia, Statele Unite pot impune diferite sancţiuni prin Actul de Contracareare a Adevarsarilor Americii Prin Sancţiuni, care cuprind de la respingerea solicitărilor de viză la restricţii asupra a orice export de armament ruc sau interzicerea accesului la instituţii financiare americane.

F-35 , un avion de generaţia a cincea, a fost criticat pentru că este scump şi cu defecte de design. Şi totuşi „avionul care a mâncat Pentagonul“ nu a pierdut până acum în faţa niciunul alt aparat de zbor de luptă în nicio procedură de achiziţie. Şi în timp ce multe state pot construi un port, deşi nu la fel de ieftin ca China, fabricarea de armament este diferită. Nicio altă ţară nu a construit încă un avion de luptă ca F-35 la niciun preţ.

Avioanele moderne de luptă au nevoie de mii de subcomponente din multe tehnologii şi implică un lanţ de furnizare complex. Costurile de dezvoltare iniţială a F-35-ului sunt imense şi pot fi contrabalansate doar de achiziţia unor cantităţi mari. Şi odată ce o ţară are mai multe F-35-uri în flota sa, schimbarea sa către un competitor mai puţin dezvoltat nu este atrăgătoare.  Între timp, statele mai întârziate - şi care se confruntă cu posibilitatea ca potenţiali rivali să cumpere avioane mai mari şi mai avansate – vor fi obligate să se alăture programului câştigător, ducând la dominaţia pieţei.

China a fost criticată pentru că a folosit datoriile legate de proiectul Centura şi Drumul în mod coercitiv, spre exemplu preluând un port din Sri Lanka pentru o perioadă de 99 de ani, ca urmare a faptului că ţara nu a putut plăti un împrumut. Şi Ministerul chinez al Apărării a confirmat recent că iniţiativa are şi o componentă militară. Dar programul F-35 merge mult mai departe. Acesta face ca securitatea fiecărui stat să se bazeze pe SUA vreme de decenii - şi Washingtonul foloseşte acest avantaj. În 2005, a susăendat accesul Israelului la program, pentru că acesta din urmă a vândut drone Chinei. Israelul a oprit rapid acele vânzări.

Turcia este chiar mai dependentă de reţeaua F-35, pentru că propria sa industrie aeronautică furnizează mai multe componente de F-35. Ţara ar avea pierderi majore dacă SUA ar elimina Turcia din program definitiv. În timp ce Pentagonul estimează că pentru a găsi furnizori alternativi domestici de a înlocui Turcia va cauza probabil o întârziere de câteva luni, liniile turceşti de producţie nu vor reuşi să se adapteze cu uşurinţă, riscând cele 12 miliarde de dolari în componente la care Turcia se aşteaptă. Această sumă reprezintă opt ani de exporturi aerospaţiale ale Turciei. Astfel, Erdogan va plăti un cost mare dacă  va insista în continuare să cumpere arme de la ruşi.

Înainte ca SUA să nu mai trimită avioane F-35 în Turcia, în aprilie, Belgia a comandat 34 de avioane, Singapore a făcut paşi pentru a comanda între 40 şi 60 şi Japonia şi-a crescut o comandă existentă cu 105 avioane.