Cum a luat sfârşit visul american: inegalitatea socială, printre cauzele unei Americi în recesiune
0America este ţara unde se întâmplă lucruri minunate, sau cel puţin aşa era cândva. Toată lumea ştie că în ultimele decenii SUA au devenit din ce în ce mai părtinitoare, însă adevărata problemă poate fi chiar mai perfidă decât diferenţa dintre săraci şi bogaţi şi chiar mai deranjantă decât imposibilitatea modificării statutului social care caracterizează ţara în ultima perioadă, crede Niall Ferguson, profesor de istorie la Universitatea Harvard.
Timp de ani de zile, sondajele au demonstrat că există o diferenţă fundamentală între europeni şi americani. Americanii au un nivel de toleranţă mult mai mare faţă de inegalitate, însă aceasta este condiţionată de faptul că sunt mult mai mobili din punct de vedere social decât europenii. Dar dacă nu mai există acest schimb? Dacă Statele Unite demonstrează acum că au ambele trăsături negative: inegalitate maximă de şanse combinată cu o mobilitate socială scăzută, se întreabă profesorul în publicaţia „Daily Beast“. Şi dacă acesta este unul dintre obstacolele recuperării economice? Dacă politica monetară actuală agravează problema imobilităţii sociale?
Republicanii nu s-au ridicat la nivelul provocării, nereuşind să distingă între inegalitate şi mobilitate, şi le-au permis democraţilor să pună aceste probleme pe acelaşi plan. Democraţii susţin într-adevăr politici care încurajează votanţii să se alinieze pentru titluri, însă aceste politici au, ca o consecinţă neintenţionată, prinderea oamenilor în capcana dependenţei faţă de stat. Republicanii trebuie să înceapă să le reamintească oamenilor că spiritul conservator nu înseamnă doar a tăia beneficiile date de stat, ci şi a-i face pe oameni să profite de oportunităţi.
Inegalitatea şi mobilitatea socială sunt, desigur, strâns legate, dar nu sunt acelaşi lucru, după cum susţin liberalii. „Visul American“ a devenit un coşmar al stagnării pe scara socială. Conform ultimelor cercetări, puţin sub 60% din americanii crescuţi în bogăţie sfârşesc prin a rămâne la acelaşi stadiu social, adică bogaţi.
Aceasta este America descrisă de Charles Murray în cartea sa, „Coming Apart“. La un capăt al scării sociale se află „elita cognitivă“ de aproape 1,5 milioane de persoane. Ei şi copiii lor domină admiterea în colegiile de top ale ţării. Se căsătoresc între ei şi se adună în grupuri exclusiviste.
La celălalt capăt există oameni care nu au mai mult de o diplomă de liceu, o grămadă de copii crescuţi de un singur părinte, de cele mai multe ori, o mamă săracă şi needucată. Tot aici mai există şi bărbaţii care nu pot lucra din cauza unei boli sau din cauza dizabilităţilor, aşadar sunt şomeri sau lucrează mai puţin de 40 de ore pe săptămână (de obicei, muncitori cu ziua - zilieri). Infracţiunile în cadrul acestor grupuri sunt în creştere continuă, la fel şi rata încarcerărilor. Cu alte cuvinte, probleme care înainte erau atribuite comunităţilor afro-americane sunt acum generalizate în mahalalele locuite de albi săraci. Acolo te naşti, acolo rămâi (în cazul în care nu ajungi la puşcărie), adaugă Niall Ferguson.
Adevăratul şoc constă în diferenţa dintre copiii săraci şi cei bogaţi. La vârsta de 4-5 ani, copiii săraci sunt deja cu 21,6 luni în urma celor care provin din case bogate. Proporţia celor care la 15 ani sunt analfabeţi este de 17,6% în SUA. Iar studenţii din grupurile sociale înalte sunt de două ori mai predispuşi să urmeze un colegiu, faţă de cei din clasele sociale sărace.
„Ca profesor la Harvard sunt destul de neliniştit din cauza acestor statistici. Nu am venit în SUA să fac avere. Bogăţia nu făcea parte din visul meu american. Am venit aici deoarece credeam în meritocraţia americană şi eram sigur că voi preda mai puţin celor privilegiaţi, şi mai degrabă celor merituoşi“, conchide profesorul Niall Ferguson.