Congresmenii americani, revoltați după scurgerea convorbirii între Witkoff și consilierul lui Putin. Reacția lui Trump
0Membri ai Congresului și politicieni americani și-au exprimat revolta după scurgerea de informații referitoare la o conversație între reprezentantul special al SUA, Steve Witkoff, și oficiali ruși, în timpul căreia acesta le-a oferit sfaturi cu privire la modul de promovare a unui plan de pace în fața președintelui american Donald Trump, relatează RBC Ucraina.
Congresmanul Ted Lieu a avut o reacție dură față de atitudinea lui Witkoff.
„Un adevărat trădător. Se presupune că Steve Witkoff lucrează pentru Statele Unite, nu pentru Rusia”, a comentat el.
La rândul său congresmanul Don Bacon a cerut demiterea emisarului special pentru Orientul Mijlociu.
„Din perspectiva celor care sunt împotriva invaziei rusești și vor să vadă Ucraina triumfând ca țară suverană și democratică, este limpede că Witkoff îi favorizează pe ruși. Nu se poate avea încredere în el să conducă aceste negocieri. Ar face un agent plătit de Rusia mai puțin decât face el? Ar trebui concediat”, a scris el.
Alesul republican Brian Fitzpatric consideră apelul problematic,
„Aceasta este o problemă majoră. Și unul dintre numeroasele motive pentru care aceste spectacole ridicole și întâlniri secrete trebuie să înceteze. Îngăduiți-i secretarului de stat Marco Rubio să-și facă treaba într-un mod corect și obiectiv”, a comentat congresmanul.
Fostul ambasador al SUA în Rusia, Michael McFaul, a calificat conversația între Witkoff și omologii ruși drept „șocantă”, și a subliniat că reprezentanții guvernului SUA ar trebui să promoveze interesele Americii.
„Sarcina tuturor celor care ocupă funcții de securitate națională în cadrul guvernului SUA este să promoveze interesele naționale, nu interesele altor țări și mai ales nu pe cele ale unor barbari instigatori la război imperiali precum Putin”, a subliniat el.
Presa americană a publicat o conversație între Witkoff și ruși
Bloomberg a publicat transcrierile a două conversații telefonice.
Prima conversație ar fi avut loc între reprezentantul special al SUA, Steve Witkoff, și consilierul lui Vladimir Putin, Iuri Ușakov, pe 14 octombrie.
În cadrul acelei convorbiri, Witkoff i-a consiliat pe ruși cu privire la cea mai bună modalitate de a-i prezenta lui Trump propunerile rusești pentru pace, insistând ca apelul să aibă loc înainte de vizita președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Casa Albă.
Witkoff i-a recomandat lui Putin să-l felicite pe Trump pentru acordul de pace încheiat în Fâșia Gaza, să-l complimenteze ca fiind un om al păcii și să menționeze că el și Ușakov au discutat despre un plan de pace similar și în problema ucraineană.
„I-am spus președintelui că Federația Rusă a dorit întotdeauna un acord de pace. Asta este convingerea mea. I-am spus asta președintelui. Și din punctul meu de vedere problema este că avem două națiuni care au dificultăți în a ajunge la un compromis și, când o vom face, vom avea un acord de pace. Mă gândesc chiar că am putea să elaborăm o propunere de pace în 20 de puncte, cum am făcut în Gaza [...]
Acum, între noi fie vorba, știu de ce e nevoie pentru a ajunge la un acord de pace: Donețk și poate un schimb de teritorii undeva. Dar spun că, în loc să vorbim așa, să vorbim mai optimist, pentru că cred că vom ajunge la un acord. Și cred că Iuri, președintele, îmi va acorda mult spațiu și libertate de acțiune pentru a ajunge la acord”.
A doua conversație a avut loc t între Ușakov și trimisul Kirill Dmitriev, șeful fondului suveran de investiții al Rusiei. S-au înțeles că acesta din urmă îi va transmite lui Witkoff un plan de pace, doar că Ușakov s-a arătat îngrijorat că SUA ar putea face modificări nefavorabile Rusiei.
În același timp, Bloomberg a menționat că nu poate confirma cu precizie ce propuneri a transmis Moscova Washingtonului și în ce măsură acestea s-au reflectat în planul în 28 de puncte. Acest document a fost revizuit la Geneva duminică, 23 noiembrie.
Reacția lui Donald Trump
Președintele Donald Trump a minimalizat îngrijorările legate de angajamentele trimisului său special, Steve Witkoff, cu Kremlinul, după ce transcrierea Bloomberg a oferit o privire rară a modului în care negociatorul-șef al președintelui l-a consiliat pe omologul său rus, relatează CNN.
„Trebuie să vândă asta Ucrainei, trebuie să vândă planul Ucrainei Rusiei. Cu asta se ocupă un negociator”, a declarat Trump reporterilor din Air Force One marți seara, când a fost întrebat despre transcrierile apărute în presă,
„Nu am auzit, dar am auzit că a fost vorba de negocieri standard. Și îmi imaginez că spune același lucru Ucrainei, pentru că fiecare parte trebuie să dea și să primească”, a adăugat președintele.
Întrebat dacă este îngrijorat că Witkoff ar fi prea „pro-rus”, Trump a spus că e posibil ca războiul să „continue ani de zile” în absența negocierilor, adăugând: „Rusia are mult mai mulți oameni – are mult mai mulți soldați. Așa că socotesc că dacă Ucraina poate face o înțelegere, este un lucru bun”.
Între timp, Ușakov și-a exprimat frustrarea față de scurgerea de informații.
„Unele dintre aceste scurgeri de informații sunt false. Despre altele aș prefera să nu comentez deloc, cum ar fi, de exemplu, conversațiile mele cu Witkoff, care sunt confidențiale. Nimeni nu ar trebui să le dezvăluie. Nimeni!”, a spus el în comentariile relatate de presa de stat rusă.
Brett McGurk, analist de afaceri globale la CNN, care a ocupat funcții de conducere în domeniul securității naționale sub mai mulți președinți, a declarat că, în calitate de fost negociator, primul său gând a fost că apelul a fost divulgat de un serviciu de informații străin.