Cel mai rezistent material din lume este mai subţire ca o foaie de hârtie, dar tare ca diamantul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O echipă de cercetători de la Universitatea City din New York a obţinut un material la fel de rezistent ca armura, care să poată opri gloanţele, însă extrem de subţire şi comod la purtare.

Secretul este grafenul, un material foarte subţire, care este format din straturi de atomi de carbon legaţi între ei. Un strat de grafen este de un milion de ori mai subţire ca o foaie de hârtie, însă extrem de rezistent.

Însă dacă aplicăm două straturi de grafen, unul peste altul, vom obţine diamen, un nou material, care poate fi la fel de tare că diamantul. O haina făcută dintr-un asemenea material ar fi asemeni unei armuri şi ar putea opri gloanţele.

Este interesant însă că diamenul se întăreşte numai atunci când două straturi de grafen sunt puse unul deasupra celuilalt. Dacă sunt folosite mai multe straturi de grafen, fenomenul de întărire nu mai apare.

Un singur strat de grafen se numeşte grafit şi se simte moale la atingere. Când sunt unite două straturi de grafit şi se aplică presiune pe ele, atunci materialul devine extrem de tare, ca un diamant.

Diamenul va putea fi folosit pentru confecţionarea de îmbrăcăminte de protecţie, indispensabilă mai ales soldaţilor care luptă pe front.

Grafenul a fost descoperit de savanţii ruşi Geim şi Novoselov, care au primit şi premiul Nobel şi care locuiesc în Marea Britanie.

Are şi proprietăţi electrice deosebite şi este extrem de rezistent: benzile de grafen sunt de două sute de ori mai rezistente decât oţelul. În plus, grafenul are o conductivitate termică excelentă şi este aproape transparent.

În revista  Science a fost descris un experiment: pe de o parte a membranei de grafen au plasat vodcă, apoi prin membrană trecea numai apa, lăsând pe cealaltă parte alcoolul care cu fiecare oră doar se întărea. Aceste materiale au început deja să schimbe lumea.

Mai multe pentru tine:
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €