Câştigătorul maratonului din Boston îşi va dona medalia victimelor atentatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Secretarul de Stat american John Kerry s-a întâlnit cu sportivul etiopian Lelisa Desisa. FOTO: Reuters

Lelisa Desisa, câştigătorul etiopian al maratonului de la Boston din luna aprilie, a anunţat duminică dimineaţă că va dona medalia primită către locuitorii oraşului unde a avut loc dublul atentat cu bombă, care s-a soldat cu trei morţi şi peste 260 de răniţi. Sportivul a declarat că face acest gest în onoarea victimelor atacului terorist.

Duminică, Lelisa Desisa, sportivul care a câştigat locul întâi la maratonul din Boston din acest an, s-a întâlnit cu John Kerry, Secretarul american de Stat, la ambasada americană din Addis Abeba. La eveniment au mai luat parte alţi doi sportivi etiopieni importanţi care au participat la maraton, potrivit publicaţiei „The Washington Post”.

„La mai puţin de două ore după ce am trecut de linia de final a competiţiei de anul acesta, bucuria mea s-a transformat în tristeţe”, a spus Desisa. „Acea zi a adus durere şi tristeţe multor familii”, a adăugat maratonistul de 23 de ani care plănuieşte să se întoarcă în Boston pentru a dona medalia.

Potrivit lui Desisa, „sportul nu ar trebui niciodată să fie folosit drept un câmp de luptă”. Sportivul împreună cu echipa lui se vor întoarce şi anul următor în oraşul american, pentru a participa la un alt maraton. „Vom arăta lumii că devotamentul nostru pentru sport şi pentru libertatea va fi mai puternic decât orice act de violenţă.”

Kerry s-a aflat duminică în Etiopia pentru a lua parte la un summit al Uniunii Africane. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online