Casa Albă insistă că decizia de a negocia cu Rusia revine Ucrainei şi că nu face presiuni asupra lui Zelenski

0
Publicat:

Casa Albă a subliniat vineri că decizia de a negocia cu Rusia îi revine Ucrainei şi că în niciun caz nu face presiuni asupra preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski pentru ca acesta să se aşeze la masa negocierilor, potrivit unor declaraţii ale purtătorului de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al preşedinţiei americane, John Kirby, făcute într-o convorbire cu jurnaliştii, transmite EFE.

John Kirby Foto Profimedia

"Acest război s-ar putea încheia astăzi, dacă domnul Putin (preşedintele rus Vladimir Putin - n.r.) ar face ceea ce este corect. Evident, (Putin) nu s-a arătat dispus să-şi retragă trupele şi toţi suntem de părere că un acord diplomatic negociat este cel mai bun lucru pe care îl poate face Putin", a declarat Kirby.

Totuşi, Kirby a insistat că îi revine lui Zelenski misiunea de a stabili când este pregătit să negocieze şi sub ce format.

"Nimeni din SUA nu face presiuni şi nu insistă sau îl împinge să se aşeze la masă" negocierilor, a dat asigurări Kirby.

Săptămâna aceasta, preşedintele Şefilor de Stat Major din SUA, generalul Mark Milley, a declarat că este posibil ca Ucraina să se afle într-o poziţie de forţă pentru a negocia o retragere a Rusiei.

Ucrainenii au înregistrat "succes după succes", spre deosebire de ruşi care "au dat greş de fiecare dată", a spus generalul Milley.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea