Casa Albă anunță că Ucraina va fi subiectul principal al vizitei cancelarului german Scholz în SUA

0
Publicat:

Preşedintele american Joe Biden îl va primi vineri la Casa Albă pe cancelarul german Olaf Scholz, iar principalul subiect al dialogului va fi războiul din Ucraina, a anunţat luni preşedinţia Statelor Unite, conform dpa.

Joe Biden se va întâlni la Casa Albă cu Olaf Scholz

"Pot să vă spun că războiul din Ucraina va fi un subiect important de discuţie, ceea ce îi va da preşedintelui Biden încă o ocazie de a le mulţumi cancelarului şi poporului german pentru tot sprijinul acordat Ucrainei", a declarat John Kirby, directorul de comunicare al Consiliului de Securitate Naţională al SUA, potrivit Agerpres.

Oficialul a apreciat că Germania şi-a asumat un angajament ferm şi şi-a amplificat semnificativ susţinerea pentru Ucraina, de exemplu prin promisiunea că va trimite forţelor ucrainene tancuri Leopard.

În ultima vreme au apărut relatări contradictorii din partea Casei Albe şi a guvernului de la Berlin privind modul în care s-a ajuns la oferta de tancuri pentru Ucraina, reaminteşte dpa. Wolfgang Buchner, purtător de cuvânt al guvernului german, a confirmat luni o declaraţie conform căreia Scholz nu a condiţionat niciodată trimiterea tancurilor Leopard de furnizarea de către SUA a unor tancuri Abrams pentru Ucraina. Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională al lui Biden, afirmase la o televiziune americană că Germania a legat cele două oferte una de alta.

Vizita de vineri va fi a doua pe care o face Scholz la Casa Albă în cele aproape 15 luni de mandat.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată