Camera Reprezentanţilor adoptă un nou proiect de lege privind bugetul temporar, dar Senatul îl respinge

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera Reprezentanţilor a adoptat luni noapte un alt proiect de lege privind bugetul temporar, dar care a fost respins din nou de Senatul american, acţiune care va duce la cel mai probabil la închiderea unei părţi a instituţiilor publice începând de marţi.

Camera Reprezentanţilor a trecut cu 228-201 nou proiect de lege al bugetului, acesta fiind modificat în seara zilei de luni şi trimis înapoi Senatului. Textul susţinut de republicani atacă pachetul de legi al lui Barack Obama din sistemul de sănătate.

Senatul a respins pentru a doua oară amendamentele Camerei Reprezentanţilor. Raportul voturilor din camera superioara a Statelor Unite a rămas de 54 de voturi împotriva textului iniţiat de Camera Reprezentanţilor şi 46 pentru varianta celor aflaţi în opoziţie.

Discuţiile vor fi reluate pentru a încerca realizarea unui consens între cele două tabere politice şi realizarea unui text comun.

Cele două camere trebuie să adopte respectivul text de lege al proiectului de buget până la miezul nopţii (n.r. - ora 7.00 a României), altfel aproape 800.000 de funcţionari publici federali vor intra în concediu fără plată pe o perioadă nedeterminată.

Cu toate acestea, legislativul american a aprobat o lege care garantează plata salariilor pentru militarii americani în orice condiţii. Aceasta lege a fost semnată şi de Barack Obama în jurul orei 22 (n.r. - ora 5 a României)

Vom reveni cu alte detalii.

Mai multe pentru tine:
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete