Câinele care a schimbat viaţa unui om de 104 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Milt Lessner a avut câini de-a lungul întregii sale vieţi, care nu e una scurtă, acesta ajungând la venerabila vârstă de 104 ani.

„Îmi place familiaritatea şi legătura de prietenie dintre mine şi câini-mai ales legătura aceasta profundă,” a declarat Milt.

Omul spune că această relaţie a fost mereu una specială, dar a căpătat un rol cu atât mai important de la moartea de acum câţiva ani a soţiei sale şi a câinilor pe care îî avea pe atunci, conform BBC.

Domnul Lessner a vrut să adopte un căţel şi, după ce câteva organizaţii au refuzat să ofere un patruped spre adopţie unui vârstnic de peste 100 de ani, bărbatul a ajuns la un adăpost care era specializat în salvarea câinilor bătrâni, Lionel’s Legacy din San Diego, California. Organizaţia caritabilă a pregătit adopţia unei căţeluşe pe nume Layla.

În ciuda vârstei sale înaintate, căţeluşa afectuoasă şi echilibrată s-a adaptat imediat la noua sa viaţă, când Milt a adus-o în căminul lui, în noiembrie 2016.

„Într-un timp foarte scurt am devenit prietenoşi unul cu celalalt” a spus bătrânul. „Este foarte conciliantă şi plăcută,” a adaugat el. „Încercăm să ne menţinem sănătatea, şi eu, şi ea. Până acum, am reuşit şi uite că încă trăim amândoi.”

Milt Lessner este un psihiatru pensionat şi obişnuia să-şi ia câinii cu el la şedinţele de terapie. Animalele îi ajutau pacienţii să se relaxeze şi să fie mai sinceri. Bărbatul spune că Layla este o minunată companioană, avantajele vârstei ei fiind faptul că este deja obişnuită afară, este prietenoasă, matură şi calmă.

„Nu-mi pot imagina ceva mai bun.”

   

Câinii bătrâni ajung deseori în adăposturile de animale, atunci când stăpânii lor au probleme financiare ori de sănătate, când divorţează sau când se mută în apartamente unde patrupedele nu sunt acceptate.

Când a fost găsită de organizaţia care a luat-o în grijă, Layla era un câine al străzii, deşi se vedea că fusese, în trecut, un animal destul de bine îngrijit, exceptând infecţia uterină pe care o avea. Veterinarii de la adăpost i-au salvat viaţa şi i-au oferit toate condiţiile pentru a se recupera şi a-şi reface sănătatea.

Laura Oliver, fondatoarea organizaţiei, spune că este foarte satisfăcător faptul că Layla şi Milt îşi fac vieţile mai frumoase. „Se vede cu ochiul liber că sunt îndrăgostiţi unul de celălalt,” a declarat ea.

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie