Bill Clinton, internat în spital. Ce diagnostic i-au pus medicii fostului președinte al SUA

0
Publicat:

Fostul președinte al SUA, Bill Clinton (78 de ani) a fost internat luni, 23 decembrie, la un spital din Washington, fiind diagnosticat cu febră, a declarat adjunctul şefului său de cabinet pe reţeaua socială X, potrivit Agerpres.

Bill Clinton/FOTO: Getty Images

Preşedintele Clinton a fost internat la spitalul Georgetown University în această după-amiază pentru teste şi rămâne sub observaţie după ce a contractat febră. Moralul lui este bun şi este recunoscător pentru calitatea îngrijirilor primite”, a declarat George Urena, șeful său de cabinet.

În 2021, fostul președinte a mai fost internat din cauza unei infecții urinare, care s-a transformat în septicemie. În 2004, a suferit o intervenţie chirurgicală de cvadruplu bypass coronarian pentru a elibera patru artere blocate, precum şi o angioplastie în 2010.

În perioada 1993 până în 2001, democratul Clinton s-a aflat în fruntea SUA, aducând prosperitate Americii. Acesta a fost implicat și în scandaluri, printre care celebra afacere Monica Lewinsky.

De asemenea, acesta ar fi avut relații amicale și cu Jeffrey Epstein, afaceristul american implicat într-un scandal sexual care a șocat întreaga lume. Epstein, care în august 2019 a fost găsit decedat în celula în care era închis, este acuzat că și-a creat o vastă rețea de trafic cu minore în scop sexual.

După președenție, Clinton s-a dedicat acțiunilor umanitare împreună cu fundaţia sa, sau misiunilor diplomatice de vârf, însă tot mai mult în umbra soţiei sale, Hillary Clinton, candidată înfrântă de Donald Trump în cursa pentru Casa Albă în 2016.

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă